Dimineața sar în bocanci și mă ridic la verticală cu toate că plouă cu dârzenie. Îmi fac un ceai la oficiu pe care-l savurez în singurătate pe banca de sub streașină. Mi-e cam foame și dacă aș avea ceva mărunțiș aș intra în magazinul de la recepție să îmi iau ceva de ronțăit ... dar n-am, așa că îmi mai umplu încă o dată cana. Până la sfârșitul săptămânii buletinul meteo nu promite decât ploaie așa că lumea împachetează și părăsește campingul masiv. Pe șoseaua asfaltată trec cățiva cicliști, e drept, bine înfofoliți în goretexuri dar probabil complet orbi ... sau masochiști. Totuși, nu par nici, nici. Nu zăresc pe fața lor plăcere dar nici grimase. Mă gândesc că în România nu s-ar găsi prea mulți entuziaști pentru o atare escapadă în timp ce mai apare o trupă pedalând degajat.
E deja târziu și prietenii mei s-au hotărât să renunțe la beneficiile poziției orizontale. Aseară am cumpărat spaghete Barilla (vroiam să gust în Italia înghețată, spaghete și pizza) și niște bulion cu condimente mediteraneene pe care le mixez termic cu niște ceapă călită și cu brânză de burduf.
Totul ar fi OK dacă s-ar opri ploaia însă plafonul jos și dens nu lasă loc nici celei mai mici speranțe. Măcar de-am avea ce face! Există două mese de ping-pong dar nu avem palete și ne uităm plictisiți la câțiva puști ce înebunesc o mingiucă: ping, pong, ping, pong ... Concediul nostru trece și din când în când ieșim de sub acoperiș și privim cu înțeles tăriile cerului. Cei doi puști s-au plictisit și au plecat.
-Mă duc să le cer paletele, se hotărăște Sanda și le ia urma.
Îi ajunge din urmă, apoi urmează dialogul ca într-un film mut și întoarcerea cu mâna goală.
-Ce au zis?
-Questa no!
Ne plictisim mai departe. Ploaia asta n-o să se termine curând ... dar nu, priviți, nimic nu mai încrețește suprafața bălților și parcă afară e mai luminos. Din doi pași sunt sub cerul liber și deasupra capului văd albastru. Toate pânzele sus!
E trecut de prânz așa că nu încape decât o tură scurtă: Cinque Torri. Trecem rapid pe la corturi pentru echipare și după jumătatea de oră de marș ajungem în autostațione unde trebuie să gasim autocarul spre ...
-Tre cinque? îl întreb pe șoferul ce stă la scară
Nu pare să mă înțeleagă, dar e amuzat.
-Cinque Torri, mă corectează Cosmina și șoferul confirmă. Se pare că două zile de pas Tre Croci nu se uită așa ușor!
Turnurile Cinque Torri (5 Turnuri)