Așa cum se întâmplă adeseori, atunci când trebuie să pleci acasă soarele își face apariția și buletinele meteo sunt mai optimiste ca niciodată. Dar noi mai avem o zi la dispoziție și ne-am propus un traseu de toată frumusețea prin masivul Sorapiss!
Azi vom fi doar cinque: Cipri acuză o problemă alimentară și rămâne la corturi pentru refacere (sperând ca pe la prânz să poată totuși lua cabina spre vârful de 3243m al Tofanei di Mezzo), iar noi apucăm din nou drumul Cortinei, peste pășune.
Sorapiss
Prima mie de m (până la refugiul Faloria 2133m) o urcăm cu cabina (12 Euro/persoană). Refugiul e construit pe buza unui perete ce mărginește un dâmb plin cu instalații de schi de unde trag concluzia că locul ăsta se animă la maxim iarna. Un Defender kaki suie pentru câțiva euro drumul nepavat până la refugiul Tondi (2340 m) dar îi refuzăm serviciile și începem ascensiunea pe propriile picioare. Ziua e cât se poate de frumoasă și vizibilitatea bună ne lasă să vedem hăt departe: Tre Cime, Cadini, Cristallo, Tofana, Nuvolau, Croda da Lago și alte vărfuri pe care nu știm să le identificăm. De la refugiul Tondi urcăm mai departe pe traseul 223, apoi bifurcăm pe 215 care se strecoară peste grohotișuri abrupte spre vârful Punta Nera 2846 m. Nu ne-am propus să facem vârful așa că odată ieșiți pe muchia lui coborâm dincolo spre circul glaciar ce adăpostește pe o treaptă inferioară lacul Sorapis și refugiul Alfonso Vandelli 1926m. Coborâșul este destul de dur, pe pat de stâncă, dar din loc în loc sunt cabluri de asigurare. Poteca intră sub perete pe o brână aeriană de pe care vedem în lung patul de calcar al căldării, nivelat de ghețari. Fundul căldării pare platoul unei parcări asfaltate: oare ce forțe titanice au reușit să îmblânzească astfel stânca?
Prin căldarea Sorapissului
Patul șlefuit al căldării
