Mănăstirea este împrejmuită de un zid de piatră aidoma unei cetăți. Intrăm într-o curte părăginită, apoi în următoarea ce adăpostește biserica și câteva anexe, toate din piatră cenușie. Mănăstirea se reface cu greu după distrugerile masive făcute de germani în ultimul război mondial. Și aici, pitoresc, se observă capacitatea grecilor de a compensa ariditatea peisajului prin folosirea unor mari varietăți de plante ornamentale.
Ne permitem un popas de reculegere și refacere a forțelor după care pornim mai departe. Valea nu mai este acum așa de adâncă iar pereții au dispărut. O mașină zdrobită ne indică apropierea de șoseaua ce urcă la Prionia, unde chiar ajungem în scurt timp. Până aici am făcut din Litohoro aproximativ 5 ore.
