mai departe         inapoi

 

Pornim pe străduţele în pantă printr-un autentic decor grecesc cu case albe, ferestre albastre şi flori roşii şi în scurt timp lăsăm în urmă oraşul şi ne înscriem pe o alee betonată ce intră în defileu, în fapt un apeduct acoperit cu dale din beton. Peisajul aduce mult cu cel din zona Băilor Herculane. În scurt timp ajungem la bifurcaţia cu traseul E4 ce urcă pe versant ajungând prin Prionia la Refugiul A şi apoi pe creastă, dar noi continuăm peste apeduct pentru a ajunge la vestita „cadă a lui Zeus”, un şir de marmite uriaşe unde apeductul se termină într-un bazin de captare. Marmitele nu sunt rotunjite spectaculos însă sunt adânci de 3-4m şi apa din ele este extrem de limpede împrumutând nuanţe albastru-turcoaz incredibile. Legendele (sau poate doar poveştile agenţiile ce includ obiectivul în circuitele lor) spun că aici se scălda Zeus după escapadele extraconjugale. Vai ce rea e lumea pământenilor!

Nu ne obosim să ne întoarcem la bifurcaţia cu traseul E4 ci la sugestia unui bătrânel suim o potecă serpentinată ce intersectează traseul nostru undeva mai sus. Defileul este grandios, plăcut dar fără accente de spectaculos. Poteca însă urcă şi coboară diferenţe de nivel semnificative ce scot transpiraţia din noi. După două ore jumate de la intrarea în defileu ajungem la o mică capelă zidită sub portalul unei peşteri. Intrăm scurt în încăperea luminată cald de flăcăruile unor candele apoi ne continuăm drumul peste un frumos podeţ din lemn, arcuit în stil japonez, ce ne trece râul de cealaltă parte (toate traversările peste râul Enipeas sunt dotate cu astfel de podeţe pitoreşti) unde facem o scurtă abatere de la „autostrada” E4 pentru a vizita Mănăstirea Aghios (Sfânt) Dhionisios plasată strategic un pic mai sus pe versant.

mai departe         inapoi