Luni 17 septembrie 2006
În ciuda tuturor condițiilor oferite de Refugiul A n-aș putea spune că noaptea a fost odihnitoare. Eram surescitat de ceea ce va urma așa că la ora 6 am părăsit cu cea mai mare plăcere căldura sacului de dormit și la lumina frontalei am ieșit la rucsacii de pe rastel pentru a pregăti câteva sandwichuri și un mic dejun frugal. La 6:30 a pornit generatorul și sala de mese s-a umplut instantaneu. Ochi cârpiți de somn, mic dejun rapid consumat în tăcere, rucsaci, bocanci și grupurile ieșind unul câte unul în noapte.
La ora 7 pornim și noi. Am în rucsac harta, ceva merinde, un PET cu apa și geaca de Goretex (dacă va fi cazul). Se crapă de ziuă și observ că suntem totuși deasupra plafonului de nori din care curenți de aer ascendenți rup bucăți mari pe care le poartă din când în când dincolo de creastă.
Autostrada E4 ne poartă serpentinat pe muchia unui picior secundar ce coboară din șaua Skala, șa ce desparte vârfurile Skolio (2912m) de Mytikas (2918m). E ora când, undeva mult sub noi, Helios se ivește din mare colorând în roz masa amorfă a plafonului de nori, sau luminând în spoturi falezele stâncoase de deasupra noastră atunci când sulițele lui reușesc să răzbată prin plafon. Spectacol auster: suntem în zona alpină, înconjurați de vârfuri planturoase, platouri pietroase și abrupturi. Poteca urcă consistent, fără a lăsa nici un metru orizontal pe care să ne tragem sufletul și în condițiile astea urcăm într-o oră și jumătate cei 766 m altitudine ce ne despărțeau dimineața de Skala. Uf! Abia acum ne permitem un scurt popas! Doi montaniarzi mai vârsnici, porniți înaintea noastră se retrag către refugiu invocând frigul pătrunzător.
