Mahomed, helicopterul şi noi


Decor în hotel

<< index >>

 

Hotel Arya Niwas  

 

O filmare aeriană asupra ieşirii din gară ar arăta o coloană prezidenţială asaltată de oameni de presă şi cameramani. În realitate suntem doar noi, călătorii, asaltaţi de ricşarii ce-şi oferă agresiv serviciile. În mod normal acum ar începe ţigăneala cu tocmirea ricşei dar aici toată lumea oferă serviciul prepay. Alegem un ricşar tânăr şi amabil care ne conduce la ghereta unde vom plăti cursa anticipat şi unde s-a format deja o coadă apreciabilă la care dau să mă aşez. Ricşarul nostru însă ne arată că are pile, se bagă în faţă şi îi comandă funcţionarului o chitanţă pentru cursa la Arya Niwas, sugerând însă şi costul: 35 rupii. Deci prepayul este o cacealma în care nu încape târguiala ci se acceptă direct preţul ricşarului şi ulterior aveam să mă conving că cele 35 de rupii sunt exact dublul sumei cu care s-ar fi făcut legal această cursă. Dar am scăpat de ceaţa capitalei, soarele străluceşte pe cer, suntem în vacanţă în India şi toate acele rupii nu fac nici 2 lei aşa că trecem totul cu vederea şi îl urmăm pe Mahomed (ricşarul nostru) în parcarea unde-şi lăsase utilajul.

-My helicopter! ne arată el o ricşă capitonată, aproape nouă.

Pornim. Tipul ăsta are umor şi o anume vervă potolită, în plus are stil. Ne chestionează cu întrebările obişnuite ca să ştie la ce pagină să deschidă caietul cu impresiile foştilor lui clienţi de te miri ce naţie (nu avusese încă români), din care ne invită să citim în scopuri publicitare. Toţi îl laudă ca un bun şofer, un ghid plăcut şi ceea ce dă credibilitate, faptul că, desigur, umblând după clienţi îşi face micile jocuri ce însă pot fi trecute cu vederea. Coborâm în faţa hotelului şi convenim să vină să ne ia la un tur al oraşului peste 2 ore.

Arya Niwas este un hotel foarte plăcut, cu 3 etaje. În faţă are 2 mici parcări şi o grădină frumoasă despărţită de şosea printr-un zid de verdeaţă. Pentru 930 rupii primim o cameră luminoasă, cu flori pictate pe pereţi, cu TV, un pat dublu, ventilator de tavan si baie cu apa caldă. Ne place aici!

Coborâm la restaurantul cu autoservire de la parter şi consumăm orez cu vegetale, chapati cu ghee şi lassi cu banane (totul în jur de 140 rupii). Toţi funcţionarii hotelului sunt foarte riguroşi şi poate prea serioşi şi bănuiesc că sistemul cu autoservire a fost implementat ca un sistem antibacşiş. Oricum, a fost singurul restaurant din India în care nu am lăsat bacşiş!

 

 

<< index >>