Camera de la Hotel Sita
Stanga Vegetable Pakora, dreapta Vegetal Noodle Soup
Suntem iarăşi pe drumuri, căutând un loc de cazare. Din recomandările ghidului ce-l avem la noi alegem hotelul Sita: Sita a fost soţia marelui Rama, deci nu poate fi rău. În faţa gării tocmim o motoricşă înjumătăţind preţul propus şi iată-ne în mişcare. Iluzie: ne opreşte o razie a poliţiei căutând motoricşarii ce fac la negru. În mod normal amenda încasată de ricşar ne slujeşte pe noi, turiştii jecmăniţi, în realitate ne pune răbdarea la încercare. În sfârşit pornim, fără ca rotiţele ceasului de taxare să înregistreze ceva.
Hotelul Sita e la marginea micuţei localităţi, un fel de hotel pe drumul de centură. Clădirea are un oarecare aer modern şi se vede că acum 10-15 ani a fost un hotel frumuşel, acum însă e cam degradat şi e în renovare. Oferă camere la 1300 rupii ceea ce mi se pare mult aşa că mulţumim şi încercăm la hotelul de lângă ce e la juma de preţ. Cerem să vedem camerele: nu fac banii. Revenim la Sita şi luăm o cameră la etajul 3. Miroase şi aici a stătut, în rest pare OK. Deschidem fereastra ce dă spre acareturile domestice ale unor gospodării tipic indiene şi coborâm în restaurantul hotelului pentru servirea mesei.
Restaurantul e drăguţ şi curat. Ne simţim bine şi cum avem timp berechet (azi e prea târziu pentru a ajunge la Orchha) ne permitem să experimentăm mâncăruri noi. Pentru început alegem Vegetal Noodle Soup (45 rupii), o supă de tăiţei înţesată cu nişte verdeţuri eteroclite (excelentă) iar în partea a doua optăm pentru Vegetable Pakora (40 rupii), un nou „loz în plic” pe care abia aşteptăm să-l deschidem. Chelnerul ne aduce foarte ceremonios farfuriile conţinând nişte găluşte (din făină de năut) prăjite în ulei, în mijlocul cărora descoperim diverse legume călite, unele identificabile (ceapă, conopidă, cartof), altele complet necunoscute, binenţeles bine condimentate şi gustoase, dacă ignorăm amprentele digitale uleioase de pe marginea farfuriilor, trădând „procesul tehnologic” din bucătărie. Încheiem masa cu Stuffed Parantha (10 rupii), echivalentul indian al plăcintei cu cartofi de la noi. Gata!
Urcăm din nou în camera semiaerisită. E abia ora 17 şi mă decid să ies la un internet cât timp Cosmina va trage un pui de somn.
Suntem la marginea oraşului. Pe lângă cele două hoteluri mai e un atelier de reparaţii auto, un magazin – tarabă cu de toate şi încă 2-3 uşi în spatele cărora nu ştiu ce se ascunde dar care fac reclamă la Internet. Deschid prima uşă şi în fundul unei odăi zăresc doi indieni în preajma unui PC, adănciţi cu nasul în nişte registre, la prima impresie patronul şi contabilul său. Nu intenţionez să-i ridic de la PC aşa că înainte ca ei să ridice privirea închid uşa pe dinafară şi o deschid pe următoarea. Intru într-o cameră – tunel cu pereţii slinoşi lângă care stau aliniate căteva aparate xerox camuflate de pete de murdărie. O indiancă vivace apare din spate şi mă întreabă ce doresc, îi spun şi după ce îmi face semn s-o urmez dispare la fel de iute prin capătul coridorului. Înaintez precaut prin semiobscuritatea gangului ce debuşează într-un şopron plin cu lăzi cu sticle de Coca Cola şi Pepsi, luminat de un bec chior pe care un generator cu motor termic se chinuie să-l menţină aprins. Nici urmă de indiancă. Pe o masă zace dezmembrat un PC. Aici să fie internetul meu? Nu îndrăznesc să-i dau drumul. Deschizătura unei uşi e acoperită cu o perdea pe sub care se ghiceşte o rază de lumină. Poate acolo ... dau perdeaua la o parte şi intru în universul domestic al unei familii ce scapă un strigăt de uimire la apariţia mea neaşteptată. De fapt e indianca mea cu încă una, căutând un modem. Într-un colţ, pe un pat scund zace mototolită o plapumă iar în rest, alan-dala câteva obiecte cu functionalitate casnică.
Îmi cer mii de scuze şi mă retrag în chicotelile fetelor. Indianca apare iute cu modemul şi cu un aer profesionist asamblează PC-ul fără carcasă reperat câteva minute înainte. Apasă pe buton şi involuntar mă aştept să iasă fum, dar nu, pe ecranul opac apare fereastra americană în patru culori.
-Ok, ok, de aici mă descurc!
Am fost optimist: la primul click clapa rămâne apăsată, lipită în poziţia ON de ceva cleios. Nici bila nu pare OK, după mişcare îi ghicesc câteva colţuri. Indianca pleacă la treburile ei iar eu restabilesc contactul cu ai mei cu nerăbdarea telegrafistului din barca de salvare.
O oră la internet trece ca un vis. Plătesc 60 de rupii şi mă reântorc la hotel, unde găsesc o Cosmină indignată:
-N-am putut să dorm. Meseriaşii ăştia cu renovarea fac un zgomot cumplit. Am ieşit la ei şi s-au mutat cu reparaţiile în altă cameră, dar tot se aude. De ce nu închid hotelul dacă sunt în renovare?
Recompensăm neajunsul cu un duş fierbinte şi căutăm nişte filme la TV.
-Nu mergi jos să cumperi ceva de ronţăit?
Sunt sătul de TV aşa că merg bucuros. La magazinul cu ace, brice şi carice fac o descoperire colosală: au pâine. Pentru prima dată văd pâine în India, pâine pătrată, pentru toaster, trasă în pungă. Iau un pachet de chipsuri, apă plată şi o pâine cu care mă întorc triumfător la hotel. Ştiu că avem o conservă de pate vegetal pripăşită prin rucsac şi o căutăm imediat: stupoare dintre cele trei feluri de pate vegetal, simplu, cu măsline şi cu ardei am nimerit-o tocmai pe cea cu ardei, cea mai picantă. Dar nu-i nimic, într-o clipită am dat-o gata. A mers de minune! Foarte gustoasă măncarea indiană dar după o săptămână se vede că tânjim după tipicul de acasă. Cu această cină împărătească încheiem ziua mulţumiţi. Mâine vom lăsa în urmă oraşele şi vom intra în India rurală.