Jurnal India

Cochin este un mare oraş situat în zona litorală. Cum Ooty stă cocoţat la peste 2000 de metri, rezulta ca azi vom coborî această diferenţă de nivel. Ne asşeptam la o porţie dură de serpentine dar realitatea e chiar peste asteptări. Drumul până în Coonoor îl cunoşteam deja, însă de aici mai departe autobusul coboară drept, ca liftul. Câteodată zărim în apropiere calea ferată dotată pe această porţiune cu cremalieră. Cosmina îmi cere o pungă şi plăteşte tribut muntelui, în timp ce autobusul coboară poticnit, claxonând şi blocându-se mereu. Sub noi se cască o vale deosebit de adâncă pe versanţii căreia, până sus spre culme se caţără plantaţii de ceai. După două ore ameţitoare, serpentinele se termină brusc şi autobusul iese în plin şes populat cu cocotieri. Încă puţin şi căutam o pungă şi pentru mine. Suntem în statul Kerala care în traducere înseamnă locul cu cocotieri.

O căldură enervantă de care uitasem la Ooty se face simţită în autobus. Picotesc în timp ce traversăm localităţi înecate în căldura şi praf. Coimbatore este un oraş destul de mare pe care maşina îl străbate cu greu din cauza traficului. În sfârşit, coborâm în autogară. Căldura se transformă în presiune, probabil din cauza umidităţii. Întrebam de autobusul spre Cochin şi suntem îndrumaţi afară din autogară, la un autocar modern al unei agenţii de turism. Şi pretul este asemenea: 600 rupii (două bilete). Autobusul pleacă doar peste o oră. Aşteptăm. Aerul nu se mişcă şi hainele devin jilave. Îmi este dor de munte!

Ne omorâm timpul urmărind câteva indience în sari-uri ce-şi umplu carafele din plastic de la cişmeaua publică. Recipientele viu colorate umplu trotuarul iar femeile le clătesc şi aşteaptă răbdătoare să se umple. Multe sunt lăsate acolo de femeile ce sunt plecate cu treburi, urmând ca la întoarcere spre casă să fie umplute şi luate. La un moment dat o femeie începe gâlceava. Cu lungi interjectii de eeeeeeee şi aaaaaaaaa. Vânzătorul de bilete din autocar se uită la spectacol cu gura până la urechi.

La coadă

La ora 14 pornim. Un curent de aer cald trece peste noi. Din păcate autocarul doar întoarce pe cealalta parte a străzii unde mai încearcă preţ de 10 minute să mai atragă câţiva clienţi.

Ieşirea din oraş ne ia aproape o oră. Când credem că am scăpat şi vom lua viteza, ne trezim pe o şosea hârbuită şi intens circulată ce ne spulberă iluziile. Frânele autocarului scârţâie strident şi, ceea ce e mai rău, scârţâie tot timpul. De fapt am bănuiala că pedala de frână a autocarului e mai tocită decât cea de acceleraţie. Munţii rămân în urmă. Sunt masivi, foarte abrupţi, cu aspect ţuguiat. Privind pantele lor realizez cum am putut coborî 2000 de metri în două ore. Prin atmosfera ceţoasă se văd tot mai slab, cu cât sunt mai aproape de orizont: oricât de masivi ar fi, praful îi inghite şi pe ei.

După două ore de poticneli printre plantaţii de cocotieri şi lanuri de orez, autocarul trage în parcarea unui hotel-restaurant mizer, pentru nelipsita pauză de la jumătatea drumului. Pe uşă scrie "restaurent". Deasupra clădirii scrie corect. Nu e pentru prima dată când pe panourile de reclamă sau în meniurile restaurantelor indienii pocesc cuvintele.

Peste drum, nişte bivoli scufundaţi până la burtă în mlaştină şi vegetaţie pasc acompaniaţi de câte o pasăre albă. Am mai văzut acest tandem ciudat dealungul drumurilor indiene. Cumpărăm un 7up. Chiar dacă are temperatura unui ceai, băutura dulce ne mai energizează.

Vite şi păsări

Ultima parte a drumului se derulează pe o autostradă impecabil asfaltată unde pentru prima dată luăm viteză cu adevărat. După 5 ore de călătorie autocarul opreşte pe o stradă înţesată de reclame luminoase iar vânzătorul de bilete strigă spre noi: Cochin!

Habar nu avem unde ne aflăm. Suntem obosiţi, lac de sudoare şi nu dorim decât un loc unde să putem pune capul pe pernă. Intrăm pe o stradă lăturalnică şi dăm de un hotel îndoielnic. Spre norocul sau ghinionul nostru, nu mai au locuri dar recepţionerul ne indică la 10 minute distanţă un alt hotel. La Mermaid au camere dar sunt mai scumpe. Îi spunem recepţionerului problema, ne face o reducere şi cădem la pace. Camera pe care o primim este drăguţă şi răcoroasă. Pe deasupra are şi apă caldă. Cu internetul indienii au o problemă. Nu vor să recunoască atunci când nu au. La Mysore au spus că atunci se introduce dar că lucrările nu sunt terminate. Aici chipurile, tocmai a picat serverul.

În timp ce noi am călătorit, la New Delhi demonstraţiile au continuat. Poliţia a reţinut patru bărbaţi şi un minor. Pedeapsa? Capitală.