Jurnal India

<< - index - >>

După trei zile de huzur ne-am reamintit că suntem călători. Dis dimineaţă ne-am încheiat socotelile la Palolem Resort şi uitând să eliberăm de sub găleată broscuţa pe care o imobilizasem în baie, am plecat spre Old Goa, la început cu o ricşă, apoi cu un şir de autobuse locale.

În autobus

Vremea e frumoasă (cum altfel în acest sezon?) şi plecarea matinală mă binedispune. Autobusul urcă voiniceşte colinele împădurite cu diverse esenţe exotice, oprind deseori în dreptul unor cărări pe care ies indienii la şosea. În scurt timp ajungem în Margao, al doilea oraş ca mărime în Goa, unde trebuie să schimbăm maşina.

Goa este o fostă colonie portugheză şi cel mai recent stat indian. În căutarea mirodeniilor, Cristofor Columb traversează Atlanticul în 1492, căutând un drum spre vest. Lămurindu-se în cele din urmă că nu au descoperit indiile, europenii reiau expediţiile pe ruta clasică, a estului. În 1488 Bartolomeo Dias ocoleşte Capul Bunei Speranţe şi zece ani mai târziu, pe urmele lui, Vasco da Gama ajunge pe coasta Indiei, la Calicut. De aici înainte drumul este deschis. În 1503 Alfonso de Albuquerque construieşte Fort Cochin dar nu se mulţumeşte cu atât ci explorează coasta găsind un alt loc minunat de a acosta cu corăbiile, la gura râului Mandovi. Sultanatele de la Bijapur nu pun mare preţ pe coasta de dincolo de munţi devreme ce cu puţinele forţe de care dispunea, Albuquerque reuşeşte în 1510 să cucerească teritoriile de pe Mandovi, trecându-le coroanei portugheze şi punând astfel bazele unui adevărat imperiu maritim.

Patru secole şi jumătate Goa rămâne a portughezilor. După 1947 (când englezii se retrag lăsând India independentă), indienii o cer insistent preşedintelui portughez (Salazar), până ce, sătui de discuţii sterile şi mai ales la presiunea maselor, în 1961 pătrund militar în micul stat smulgându-l portughezilor şi realipindu-l Indiei.

Căutăm prin fereastra micuţă a autobusului urmele dominaţiei europene, dar azi, Margao este un oraş indian ca oricare altul. Abia în centru, două trei clădiri vechi poartă accente de pe alt continent. Suntem cu toate bagajele după noi aşa că nu ne oprim pentru vizită ci doar schimbăm autobusul cu unul de Panaji şi apoi cu altul ce ne lasă în Old Goa, vechea capitală a portughezilor.

Catedrala

E ora prânzului şi căldura ne sufocă. Vânzătorul de bilete de pe autobuz ne-a debarcat la kilometrul zero al localităţii, fix între Basilica of Bom Jesus şi Church of Sf. Francis of Assisi, nu-i vorbă, ademenitoare până peste poate, dar nu cu rucsacele în spate. Căutăm cazare şi ne convingem repede că nu suntem în arealul potrivit. Nu avem ce face, întoarcem spatele minunilor arhitectonice şi plecăm în căutarea unui hotel. Avem noroc să dăm în apropiere peste Old Goa Regency, răcoros, proaspăt renovat, liniştit, cu un restaurant excelent. Ne ostoim, ne punem rucsacele jos şi după un prânz cu paneer butter masala, parantha şi lassi suntem gata să revenim la portughezi.

Lassi

Alegem pentru început Bom Jesus. Basilica este mgnifică. Poate nu atât de frumoasă sau armonioasă cât autentică. Zidurile netencuite sunt clădite din piatra roşie a Indiei dar cu tehnica şi în stilul vechi european. E destul de şocant să vezi aşa ceva aici. Ne plimbăm afară, printre ziduri şi contraforturi, apoi intrăm în uriaşa navă inspirând răcoare. Doar inspirând căci înăuntru e aproape la fel de cald ca afară. Ce-o fi aici vara?

Basilica of Bom Jesus

"Geamantanul" lui Francis Xavier

Din biserică se trece direct în anexa mausoleu ce păstrează moaştele sfântului Xavier într-un sicriu expus într-o vitrină de sticlă. Francis Xavier este sfântul local din Goa. S-a născut în Spania în 1506, a jurat să-i convertească pe păgâni şi cu sprijinul regelui portughez Don Joao al III-lea îşi stabileşte baza în Goa unde duce o fructuoasă muncă de convertire şi de unde pleacă în cinci călătorii în Extremul Orient. Moare în 1552 în insula Sancian de unde trupul lui este adus în Goa pentru a fi canonizat. Încăperea mai expune câteva obiecte de îmbrăcăminte şi câteva picturi. Povestea lui mi-l apropie de Vasco da Gama ce a sfârşit în 1524 în lumea pe care a pornit să o descopere şi apoi să o conducă. Ce au simţit oare cei doi atunci când puterile i-au părăsit? Poate că sub cerul Dumnezeului lui, Xavier s-a simţit acasă chiar dacă ţara sa se afla pe cealaltă parte o globului, dar Vasco? Ce l-o fi adus în India? Dorinţa de înavuţire? Căutarea faimei? În ultimele clipe, atunci când nici bogăţia şi nici faima nu-l mai puteau salva, nu s-a simţit departe de casă? N-ar fi dat oare totul pentru a fi din nou între ai lui?

Episcopia

Ieşim în cuptorul de afară şi trecem drumul în celălalt parc unde alte clădiri, de data asta albe, amintesc prin ţinuta lor de Evul Mediu european. Lipită de catedrală găsim o clădire cu aspect de conac boieresc. Este vechea episcopie transformată acum în muzeu. Pentru doar 10 rupii de persoană avem voie să vizităm muzeul, cu tot cu aparatul foto. Muzeul nu e cine ştie ce dar, din nou are un aer bun, autentic şi mai ales e umbrit de obloane şi răcoros. Cu stilul indienilor de a nu restaura sau a restaura cu greutate, s-ar putea ca multe relicve să se piardă înghiţite de vremuri. Totuşi, cele pe care le vedem azi pe viu, neprotejate de vitrine şi neotrăvite de lumina septică a tuburilor fluorescente sunt realitate palpabilă, o întoarcere în timp valabilă aproape ca o teleportare. Urmează catedrala cu pietrele ei funerare, cu imensul candelabru ce descompune lumina în prismele lui de sticlă, cu mobilierul şi picturile murale ce par atât de familiare şi totuşi atât de îndepărtate. Apoi Church of Sf. Francis of Assisi, copleşitoare. Poate cea mai frumoasă. Din păcate, grav afectată de apa infiltrată prin acoperiş. Aici măcar se renovează. Se schimbă ţigla şi poate se va reface interiorul. Când sosim noi, tocmai se demontează candelabrele.

Catedrala

Gata. Suntem gata. Căldura ne-a doborât. Am terminat şi apa din pet şi următoarea mişcare ar fi una de prăbuşire. Nu e de glumit cu soarele Indiei. O las pe Cosmina să mă aştepte sub protecţia sfântului Assisi şi merg să cumpăr apă rece, suc rece şi banane. Bem şi mâncăm cu poftă şi simţim că prindem puteri.

Church of Sf. Francis of Assisi

Chiar lângă biserică e muzeul de arheologie. Hai şi în ăsta. Pe lângă nişte frânturi de piatră sculptată la care nu ai ce să te mai uiţi dacă ai fost la Belur, remarcabil, etajul găzduieşte o impresionantă colecţie de picturi reprezentând portretele tuturor guvernatorilor portughezi ai micuţei colonii. Sunt acolo, cu mustăţile ridicate după canoanele vremii, de la Vasco da Gama şi Albuquerque, până la cei din 1900, în costume aducând a uniforme militare, încărcaţi de decoraţii. Interesant este că n-au stat mult în funcţie: un an, doi, trei, cel mult cinci. Să fi fost şi aici jocul banilor? O funcţie pentru care se stătea la coadă?

Capela Sf. Catherine

În spatele muzeului, oarecum dosită, găsim capela Sf. Catherine. Micuţă dar frumuşică foc. În interiorul ei răcoros, două indience în sari au lăsat jos smicelele cu care măturau şi s-au pus pe poveşti.

Sf. Cajetan

Viceroy's Arch

Old Goa, sau ceea ce a rămas de pe vremea vechiului Goa e strâns grupat în jurul bisericilor şi a catedralelor vizitate, ca într-un parc arheologic. În ciuda căldurii, ne facem curaj să vedem şi biserica Sf. Cajetan, impunătoare cu domul său imitând San Pietro din Roma dar poate mai atrăgătoare datorită grădinii bine întreţinute din faţă. Biserica e chiar pe malul râului Mandovi până la care drumul coboară pe sub aşa numitul Viceroy's Arch din înălţimea căruia de priveşte însuşi Vasco da Gama pe care-l recunoaştem deja din picturile muzeului de arheologie. La docurile înlocuite acum de debarcaderul unui bac, acum cinci secole se încărcau anul peste 1000 de corăbii ce făceau profitabilul negoţ cu Indiile. Ciudat că după sute de ani de cărat bogăţii din Indii şi Brazilia, Portugalia este azi totuşi o ţară ştearsă, în ultimii ani cu o poziţie precară în UE. Să fie din cauză că aşa numitul "aur negru" (piperul) nu era totuşi aur adevărat, care să reziste vremurilor?

Ne-a mai rămas de văzut ruinele mănăstirii Sfântului Augustin, ce se văd ridicându-se pe dealul din apropiere. Cum spuneam, Old Goa e strâns grupată şi încurajaţi şi de căldura în scădere, hotărâm să dăm o raită până acolo.

Dinspre Bom Jesus se aude muzică de ceremonie. Bănuim că e vorba de o căsătorie şi intrăm să vedem. Este chiar aşa dar nu ne putem bucura de eveniment căci totul e mult prea diferit pentru a putea fi urmărit. Rămâne doar impresia acelei muzici live ce sună foarte bine în caverna bisericii şi senzaţia stranie a unei slujbe indiene într-un decor eminamente european.

Sf. Augustin

Aşadar Sfântul Augustin. Ceea ce părea să fie un obiectiv modest, ne surprinde extrem de plăcut. Din turnul de 46 de metri al bisericii, a rămas încă în picioare un perete, de sus până jos. Ruinele sunt serioase, întinse pe o mare suprafaţă căci, pe vremea lor aici era şi biserică şi mănăstire şi spital. Lumina apusului şi relativa singurătate ne îndeamnă să ne aşezăm pe piatra caldă, cu oraşul la picioare. Din oraşul de atunci "Goa dourada" (Goa de aur) au mai rămas cele vizitate, ce pot fi cuprinse cu o singură privire de aici de pe deal dar fără îndoială, în vremurile lui de glorie a fost măreţ, rivalizând se spune, chiar cu Lisabona.

Ne tragem picioarele spre Old Goa Regency unde mâncăm parante. Mâine ne aşteaptă o călătorie de peste 300 de kilometri cu autobusele locale, ieftine dar lente. Din experienţă ştim că viteza medie este undeva la 30km/oră aşa că ne aşteptăm la o zi plină.

Dorin Chiş - Oradea - iulie 2013