Plecăm mai departe. Vremea e a naibii de rece. Noroc cu încălzirea din scaune. Noroc dacă văd, înainte să simt, când Grasu mută comutatorul de la scaunul meu pe poziția 5. Nu-i vorbă că și eu încerc să-i ard curul ...
-Care e următorul obiectiv?
-Monumentul!
-Ce monument?
-Nu știu. E un monument la marginea drumului. Am văzut eu ceva fotografie pe Google Earth.
Între timp ne-a învăluit și ceața. Suntem cu ochii în patru să nu scăpăm obiectivul. Nu-l scăpăm. Zărim din timp parcarea și oprim. Monumentul nu e deloc ... monumental. Fetele nici măcar nu coboară din mașină. Doar eu cu Grasu îi dau un ocol rapid. Un poet islandez emigrat în Canada, fără a-și uita originile. Nimic notabil. Fug zgribulit la mașină și până să ajungă și Grasu nu uit să-i dau la maxim încălzirea din scaun.
Nu prea știm unde să mergem mai departe. Deschidem hărțile și pliantele colecționate de la fiecare camping și ne hotărâm să parcurgem peninsula Vatnsnes unde zărim 2-3 simboluri pentru puncte de observare a focilor. Hai la foci!
Drumul de contur al peninsului nu e asfaltat dar permite viteze de până la 80km/h. Plafonul e apăsător. Din loc în loc zărim departe pe dealuri clădirile unor ferme și uneori, deja obișnuitele herghelii. Oprim într-o nouă parcare pentru deplasarea la un alt obiectiv: o stâncă ieșită din mare ca o măsea ce apare pe GPS cu eticheta "relief rezidual".
Coasta e austeră și neprimitoare, bătută de valuri și rafale reci, așa cum îi stă bine nordului. Ne întoarcem la mașină și plecăm mai departe în căutarea punctelor de observație a focilor. Primul reperat e în preajma unui camping situat chiar pe litoral. Aici vântul suflă nestingherit și pe pajiștea pregătită să primească oaspeți nu e întins nici-un cort. Nu ne vine nici nouă să o facem. Abandonăm mașina și o luăm pe plajă în căutarea mamiferelor.
Găsim o căbănuță din placaj cu fereastră panoramică spre larg. În fața geamului, pe o tejghea stau în picioare două bionocluri legate cu lanț. Tragem ușa după noi bucuroși să scăpăm de vânt și fără a remarca nimic deosebit, scrutăm totuși orizontul cu binoclurile. La câțiva zeci de metri de țărm este o limbă de piatră. Cercetând mai atenți bolovanii, ne dăm seama la un moment dat că unii se mișcă. Începe campionatul de identificat foci.
Ne plac focile! Pe tejghea există un caiet de impresii unde găsim pentru anul ăsta vreo 3-4 notițe în limba română. După vreo oră, ne încumetăm să ne întoarcem la mașină.
Campingul ăsta minimalist nu ne încântă. Doar câteva rulote ocupă poziții strategice pe pășune și nici la alea nu e nici o mișcare, ca și cum ar fi părăsite. Hotărâm să plecăm spre următorul camping ce nu e prea departe. Bună alegere! De astă dată campingul e pe deal, departe de rafale și în plus apărat de șiruri înalte de gard viu.
Animale marine scoase la aer.
În sala de mese a campingului
