Următorul obiectiv spre care ne-am îndreptat după ce ne-am pus burta la cale într-un picnic la marginea drumului a fost "cea mai mare peșteră în roci vulcanice", descoperită de Grasu într-un pliant. Desigur, așa un superlativ geologic nu ne putea lăsa indiferenți așa că am identificat locul pe hartă și am purces într-acolo. Intrarea în peșteră se face numai însoțiți de niște băieți ce sunt ghizi oficiali ai obiectivului și pe care îi găsim la o fermă din apropiere.
Când am ajuns la fermă, băieții erau plecați cu un grup. Am găsit totul deschis și un bilet pe care scria că putem intra să-i așteptăm înăuntru. Am intrat, am răsfoit câteva albume cu poze după care am ieșit înapoi la aer. În preajma fermei pășteau, așa cum eram deja obișnuiți, câțiva cai.
Caii islandezi sunt un soi aparte, unic în lume. În timp ce oriunde pe glob caii aleargă într-o anumită cadență, aici, caii au o cadență mai amre, ceea ce face galopul lor mai lin. Se spune că un cal ce părăsește insula (pentru a participa la o cursă, etc.), nu mai e primit înapoi sub nici o formă, ca nu cumva să altereze specia.
Între timp s-au mai strâns mușterii pentru peșteră și au apărut și ghizii. Încolonați după jeepul lor, pornim prin câmpul de lave spre renumita Vidgelmir.
Într-o parcare vag delimitată ne adunăm cu toții și primim câte o cască și o sursă de lumină. Ghidul nostru, un tânăr entuziast ne face protecția muncii, după care o luăm pe jos peste câmpul de lave, spre peșteră.
Peștera are dimensiuni generoase. Pe o scară metalică coborâm sub un portal grandios sub care zac o grămadă de bucăți de rocă desprinse din pereți sau din tavan. Cu toate acestea, ansamblul nu pare să se prăbușească și asistăm cuminți la un nou speach cu care ghidul nostru ne introduce în lumea pe care urmează să o vizităm.
Pentru cei obișnuiți cu peșterile clasice, cavitățile vulcanice nu sunt spectaculoase. Peștera are 1,6km, ceea ce e impresionant, însă lipsa speleotemelor o face prea puțin interesantă. Deoarece am optat pentru un tur scurt, nu vizităm decât circa 400m de galerii în care găsim doar niște amărâte de stalagmite de gheață, acolo unde cad picături din tavan și niște pseudo micro stalactite. Destul de repede turul se încheie și ne regăsim la lumina zilei, în parcare, tocmai bine ca să prindem o ploaie ce se înfiripă.
