27 decembrie 2008
O Bagheră zgribulită în drum spre Cluj
Eram binișor trecuți de primele călătorii cu avionul așa că, departe de a fi incitantă, ideea zborului se asocia cu melodia lui Andrieș: orașele prin care trec/ arată la fel de la zi la zi/ un taxi m-a dus la un avion/ și avionul m-a dus la un alt taxi. Decolasem din Cluj cu destinația Paris și abia am apucat să mă extaziez la vederea vârfului Vlădeasa când un plafon compact mi-a tăiat legătura vizuală cu solul, obligându-mă ca pe vremea copilăriei, la somnul de după-amiaza.
Survolând Vlădeasa
Aterizăm la Beauvais, la aproape 100 de km de Paris, ne recuperăm bagajele și urcăm în autocarul ce face legătura cu capitala. Ca pentru a ne aduce aminte unde am plecat, șoferul este din Africa. În fața noastră două poloneze discută interminabil la telefon, vrute și nevrute. Ne deplasăm cu viteză pe autostradă și cu fundalul sonor polonez ajungem după o oră și 15 minute la peronul unei mici autogări din centrul orașului. De aici în colo suntem pe picioarele noastre.
Mai avem o oră de lumină și ar fi păcat să o pierdem călătorind cu metroul așa că în ciuda rucsacilor nu tocmai ușori o luăm la picior spre Hostal Aloha unde avem rezervate două paturi. În capătul unui bulevard larg ce străbate modernul cartier La Defense zăresc, tentantă, uriașa clădire futuristă închipuind o poartă, noi însă o luăm în sens invers spre o altă poartă, modestul Arc de Triumf situat strategic pe o colină ce domină Champs Elysee. Ansamblul este situat în centrul unui sens giratoriu și un tunel subteran ne trece în siguranță până sub bolta lui. Franța a avut campaniile ei militare (nu puține) și aici e locul de comemorare al celor ce nu s-au mai întors. Plăcile uriașe de bronz vorbesc în acest sens, iar înspre Champs Elysee vântul smotrocește flacăra nestinsă. Monumentul este armonios și frumos decorat cu basoreliefuri iar sus, în arcadă, adăpostește un muzeu, probabil military. Mulți turiști se suie pe platforma superioară pentru o privire panoramică asupra orașului, noi însă ne mulțumim să privim în lung Champs Elysee decorat de iarnă și ieșim din giratoriu pe una din spițele laterale ce ne conduce spre Trocadero.
Deși nu sunt decât câteva grade sub zero mi-au cam înghețat mâinile pe aparatul foto. Un vânticel subțire ne mână de la spate spre piața Trocadero cu fântânile sale arteziene (acum goale) și mulțimea de turiști cu ochii pironiți la Turnul Eiffel. E ora lupului și turnul luminat în albastru pare un pește neon. Silueta lui e prea bine cunoscută însă, la fel ca miile de turiști, nu rezist tentației de a lua câteva imagini, după care trecem Sena și ne pierdem în mulțimea de gură cască de sub bolta lui. Ca peste tot în lume, în vecinătatea obiectivelor turistice ești asaltat de vânzători ambulanți cu oferta locală de kitchuri și aici e locul pentru turnulețele Eiffel, la diferite scări. Lifturile nu fac față să care spre vârf puhoiul uman și din nou ne mulțumim cu viziunea terestră. Admiram metalizele izvorâte din dantelăria complicată când, ca un frison, din toate gurile uitate deschise a ieșit un Oooaaaaa!!! sincron. Sute de flashuri scintilând printre grinzile metalice au împrumutat turnului aspectul unui pom de Crăciun. Ce-i drept, surpriza era reușită și cum tot ce-i bun e în cantități neindestulătoare, după mai puțin de un minut s-a revenit la modelul de bază, pește neon.
Plecăm mai departe prin Champs de Mars. Orientarea prin Paris nu ridică probleme căci orice refugiu al mijloacelor de transport în comun este dotat cu o hartă detailată și astfel ajungem cam zgribuliți dar fără peripeții la Hostal Aloha.
Hostelul este o invenție pe gustul globetrotterilor, oferind cazare ieftină într-un mediu mai mult decât sociabil. Conform rezervării primim cheia unei camere cu 4 paturi, culoar de trecere spre camera din fund ocupată de niște asiatici ce sforăie în rezonanță cu meridianul lor, în timp ce fetele cu ochi oblici vin în papuci și-n pijamale să se spele pe dinți la chiuveta de la noi din cameră. Deoarece un afiș mare din recepție atrăgea atenția de a nu lăsa obiecte de valoare în camere hotărâm să ieșim pe rând în căutarea unor bucate.
Suntem cazați într-o zonă cu clădiri de locuit așa că găsesc fără probleme magazine alimentare. La colț un aprozar capitalist își exhibă oferta frumos ambalată până la mijlocul trotuarului și în timp ce trec printre lăzile cu fructe, Tudor Gheorghe îmi cântă în trompa lui Eustache:
La Paris la colț de străzi
Cireșele cresc în lăzi
Strugurii Afuz Ali
Cresc de-a dreptul în cutii,
Piersicile, nici n-ați crede
Cresc de-a dreptul în șervete.
Ascultați-mă pe mine,
Merele cresc în vitrine,
Prunele cresc pe cântar,
Pepenii în galantar
Iar alunele sadea,
Cresc direct pe sub tejghea.
Un plictis de zile mari,
Nu albine, nu bondari,
Dar în schimb, nimic de zis,
Pe-orice stradă din Paris,
Orice câine, cât de mic
Crește-n coadă c-un covrig.
Găsesc o alimentară și trec în revistă produsele relativ ieftine. Desigur, mă las sedus de o specialitate locală, o cutie de brânză cu mucegai cu care revin victorios la hostel pentru masa de seară, apoi e rândul nostru să ne șurolim dinții la chiuvetă și în sfârșit, adormim.
Dorin Chiș - Sibiu - mai 2009 Înapoi
