Marocul ne incita cu toate că nu era o destinaţie facilă. Ne incita fiindcă reprezenta Africa (chiar dacă o Africă occidentalizată) şi fiindcă dincolo de culmile înzăpezite ale Atlasului ne promitea experienţa deşertului. Pe de altă parte ne făcea probleme fiindcă din România nu există curse aeriene directe, ba mai mult, trebuia petrecută o noapte în oraşul de escală, ceea ce lungea călătoria şi îi ridica preţul. La un moment dat chiar ne împăcasem cu ideea că ne vom petrece concediul în jurul bradului de Crăciun dar eram prinşi de mirajul Marocului şi singura scăpare era să mergem acolo şi să vedem cu ochii noştri ceea ce doar imaginaţia plăsmuia, aşa că pe la începutul lui decembrie am încropit variante peste variante ...

            Lucrurile aveau să se simplifice în ziua în care ne-am pomenit cu un coechipier neaşteptat. Prietenul nostru Fred, francez după certificatul de naştere dar destul de român după vorbă, după port, urma să-şi petreacă sărbătorile la Paris şi ideea unei incursiuni în Maroc îl găsea disponibil. Într-o seară ne-am întâlnit pentru a face planul călătoriei şi după ce ne-am trasat itinerariul pe Google Earth, ne-am cumpărat biletele de avion: zarurile erau aruncate!