Sâmbătă 15 august 2009
Mă trezește soarele sclipind pe pânza cortului. Alunec afară din sacul de dormit: fiuuuu! De pe înălțimea colinei am în față priveliștea liniștită a unui golf albastru în care sub soarele orbitor doarme la ancoră un yacht impecabil. Liniște. Peisajul pare decupat din Marele albastru. Uneori viața are nevoie de muzică pentru a se transforma în film și în urechea internă aud virtual pasaje din Book of Roses a lui Wolenweider. În câteva minute lăsăm totul în urmă și în costume de baie coborâm panta printr-o veche livadă de smochini, apoi printre case vechi de piatră ieșim la malul mării, umbrit de pini blănoși. Un ponton impecabil ne scoate la apă adâncă și alunecăm în apa clară, parcă anume încălzită pentru a ne dezmierda simțurile. Dăm ocol yachtului ce arborează drapelul Italiei. E atâta pace în acest golf liniștit Nimic din litoralul strâmt și aglomerat al Muntenegrului! Parcă toate astea sunt doar pentru noi și culmea tupeului ar fi să urcăm la bordul yachtului pentru micul dejun!
Ne desprindem cu greu de acest colț feeric al cărui principal dar a fost singurătatea și îmi vine în minte pilda cu discipolul ce, schimbându-și maestrul, se declară gata pentru a învăța orice ar fi nevoie.
-N-am nimic să te învăț, îi spune maestrul. Trebuie doar să te fac să uiți ce te-au învățat ceilalți
La ora 11 suntem din nou în șosea. Rulăm cu viteză spre Split, destinația noastră și tam nisam ne trezim în punctul de trecere a frontierei în Bosnia Herțegovina. Vama e absolut formală, nici nu e necesar să oprim, apoi, după doar câteva minute se instalează senzația de deja vu și ieșim din Bosnia Herțegovina, tot fără a opri. Am traversat o limbă de circa 10km, o concesie făcută de croați bosniacilor, pentru a le lăsa o fereastră spre mare.
Imediat după traversarea Neretvei apar indicatoare de deviere spre Split. Știu că autostrada e în construcție dar o văd în fața noastră reală, ba mai mult, niște tunele uriașe cu indicatoarele luminoase în funcțiune o vâră sub munte. Încântați de benzile impecabile părăsim șoseaua de coastă și ne aruncăm cu toată viteza de care e în stare Baghera, dar mirajul se destramă doar câțiva km mai departe, unde benzile largi se termină într-un drum național ce traversează munții. Bun și ăsta, serpentinăm o vreme până ce dăm de un blocaj. Minute în șir urmăm coloana ce se mișcă sacadat, trecând peste petele umede ce marchează apa scursă de pe radiatoarelor de climă ce funcționează la fiecare mașină. În puterea amiezei e cumplit de cald și Fred ne face semn cu mâna înmănușată că o ia înainte. Adăstăm și e cu atât mai frustrant cu cât e penultima zi de concediu. La naiba cu toate autostrăzile! Întorc și refac drumul în sens invers prin tunelele nou nouțe spre șoseaua de coastă ce îmi permite 90 de km/h și, cel mai important, minunate panorame maritime sau chiar montane. Opresc scurt într-o parcare pentru a fotografia un complex de lacuri pe care mi-ar place să le scarmăn cu caiacul. Până azi dimineață am urât Croația, fiindcă mi se părea un magnet al snobilor: toți cei din jurul meu își făceau verile aici și, neștiutor, îi suspectam de fițe. Golful de azi dimineață mi-a zdruncinat serios aversiunea iar acum descopeream că Dalmația multiplică la nesfârșit acel colțișor feeric. Urmărim excelentul film din parbriz până ce o nouă luminiță din bord reușește să-mi acapareze atenția. Ce mai e și asta? O formă greu de descris lucește galbenă printre acele Bagherei. Scot cartea tehnică și citesc la pagina 18: defecțiune la motor. Ei drăcie! Mașina rulează fără probleme, nu tușește, nu se screme, atunci de unde defecțiunea? Caut mai multe informații dar manualul e foarte secretos în acest sens.
- Ce facem? mă întreabă coechipierul
- Păi e lumină galbenă, deci nu poate fi o defecțiune severă. Mergem mai departe și vedem cum se comportă.
O las mai moale și în scurt timp intrăm în Omis. Localitatea e însemnată și chiar dacă muntele iese până în mare, construcțiile își fac loc pretutindeni. Reperez gura defileului ce se pierde în verticalele falezei. Aici dispăreau corsarii, urcând râul amonte și eliberând în urma lor barajele submerse ce făceau să eșueze corăbiile Veneției venite să-i pedepsească pentru nelegiuirile lor.
Opresc în fața unui service auto dar nu e cu noroc: ușa e încuiată și un anunț lăsat în dosul sticlei anunță perioada de concediu.
Înainte de a pleca mai departe, îl sunăm pe Fred. A găsit un restaurant la șosea înainte de Split și ne așteaptă pentru prânz. Câteva minute mai târziu suntem împreună pe terasa ce dă spre nisipul plajei. Nisipul e o raritate pe coasta Dalmației dar aici există din plin. Până să vină bucatele scotocesc după numărul mecanicului ce ne cunoaște mașina și după o scurtă consultație, mă liniștesc: nu e nimic grav, e foarte probabil ca lumina galbenă să fie urmarea unei benzine dubioase ah, Moravița!
Dintr-o dată viața e mai colorată. Apuc aparatul foto și o iau pe țărm. Cu toate că nisipul stârnit de valuri împrumută mării un aspect mâlos, în larg Adriatica e de un albastru incredibil. După ce istovesc să mai fotografiez, revin la preocupările gastronomice facilitate de răcoarea de sub verdeața terasei. Restaurantul îmi confirmă faptul că Croația e o țară scumpă, cu oameni prea puțin ospitalieri, dar am convenit că peisajele ei fac toți banii așa că pornim mai departe în căutarea altor minunății.
Splitul ne întâmpină cu păiengenișul străzilor. Știu că orașul vechi e în zona portului așa că țintim instinctiv spre mare și după ce abandonăm vehiculele într-o parcare, ne regăsim condiția bipedă. Lenevim pe esplanada vârstată de cocotieri apoi găsim uimitorul palat a lui Dioclețian, cu subteranele sale încă înfundate, cu ruinele aducând în discuție stilul roman, cu marea sală invadată de turiști și o procesiune marinărească cu prapuri ieșind din vechea biserică în dangătul susținut a clopotelor. Suntem în 15 august, ziua Sfintei Marii și ne lăsăm târâți pe ulițele strâmte cu caldarâm de piatră milenară. Orașul își trădează vechimea și cutreierăm la întâmplare în căutarea ineditului de care nu duce lipsă.
Ieșim din oraș cu soarele în parbriz. De astă dată campingul nu are farmecul la care ne așteptam dar seara e peste noi și ne aruncăm în mare pentru o ultimă baie a zilei. A fost o zi memorabilă, ziua în care Croația mi-a învins scepticismul.
