Doi foști colegi de liceu se întâlnesc la vârsta senectuții, într-un aeroport. Locuiesc la antipozi și până să o apuce fiecare spre meridianul lui își povestesc viața, însă foarte repede cel „plecat” în tinerețe preia controlul, parcursul lui fiind mai aventuros. Cartea este un dialog continuu, întins pe 230 de pagini. Între două avioane nu poți povesti totul așa că se trece rapid peste anii de după liceu accelerându-se către esență. Chinezii sărbătoresc vârsta de 60 de ani ca pe o nouă naștere. După o viață rânduită așa cum normele societății o impun, poți să te detașezi și să începi încă una, doar pentru tine, o viață în care, dacă ai curajul, poți să trăiești ceea ce ai dorit în visele tale. Personajul cărții este o minte inteligentă și un spirit curajos și astfel aflăm, ca într-o pildă, ce este vrednic de a fi trăit și anume să pleci în jurul lumii la timona propriului yacht.
Acțiunea începe în 1991, de unde posibilitatea ca Romulus Roman să fie primul navigator circumterestru român, însă eroul nostru nu are nici-un fel de preocupare sau pretenție la ierarhie. Din acest moment dialogul se colorează cu furtuni, termeni nautici, locuri exotice, pene de motor. Globul e străbătut, uneori în zig-zag, fiindcă narațiunea divaghează în paranteze. Cei doi se simt bine împreună, înțepându-se golănește ca pentru a retrăii în spiritul adolescenței. Spirit erudit, interlocutorul călătorului îi face față în parcursul pe mapamond, sau chiar îi ridică mingi la fileu, sau când e depășit de terminologia marină sau de chestiuni tehnice o dă pe umor, dar deseori călătorul e atât de prins încât îl ignoră, nevrând să-și piardă șirul ideilor, iar la capătul răgazului, la vremea despărțirii…
Există o frumoasă legendă a jocului de GO, în care doi tăietori de lemne s-au întâlnit, și-au înfipt topoarele în câte o buturugă și au jucat o partidă la capătul căreia au descoperit cu mirare că între timp, cozile topoarele au putrezit. La fel ca jocul de GO, întâlnirea celor doi e fascinantă, așa că nu e de mirare că atunci când ridicăm ochii din carte e ziuă, dar nu ziua pe care o știam, ci alta, pe care trebuie să o căutăm în calendar. Isprăvile auzite ne-ar îndreptăți să credem că am citit un roman de ficțiune, însă ziua în care ne regăsim chiar există, așa cum există aievea și cei doi autori ai dialogului și cum a existat aievea fiecare cuvânt al poveștii.
