Nimic ieșit din comun . . .  la început. Am convenit că vineri, 08.04.2016, mergem cu caiacul pe lacul Beliș. Toată săptămâna, pe orice site/aplicație meteo te uitai, arăta o vreme excelentă pentru caiaceală. Îndoielile au început să apară joi când Bianca mi-a scris pe Facebook :

-Ești sigur că e vreme de caiac? M-am uitat pe net și anunță ploaie .

Puțin dezamăgit am aruncat o privire pe radarul meteo, unde, spre fericirea mea se contura o vreme bună.

-Radarul meteo spune că va fi ok. Mai mergem sau nu?

-Mergem!

Vineri dimineața la ora 5 am fost cu caiacele pe mașină gata de plecare, însă trebuia să mai fac o oprire să-i iau pe Sergiu și Andrei (nu cei de la radio). Parchez mașina și văd două siluete apropiindu-se.

-Mă așteptați de mult?

-Nuuu. Noi n-am dormit toată noaptea. Am stat în parc și am cântat la toba asta. Așa ciudat se uitau oamenii la noi!

Toba

Plecăm. Drumul este liber, așa că am făcut o oră și un pic până la Piatra Craiului, unde era stabilit să coboare cei doi. Ne-am înțeles pe drum că ne auzim la telefon și mi-am continuat călătoria.

Odată ajuns în Huedin la gară, localnicii curioși își întorceau capul după mașina încărcată cu caiace, ba chiar o femeie s-a apropiat mai mult să le atingă. Trenul a ajuns fără întârziere. Bianca s-a urcat în mașină și am zbughit-o.

-Cum ai călătorit?

-Înafara faptului că am fost nevoită să ascult manele de la Aghireș încoace, totul a fost bine.

Pe măsură ce ne apropiam de lac, Bianca se uita prin geamul din dreapta, fiind atrasă de peisaj.

-Uite, ăsta e traseul pe care am mers vara trecută cu bicicleta. Am înconjurat lacul Beliș însumând 150 km în 3 zile. A fost foarte frumos.

Pentru că și pentru mine este prima dată cu caiacul pe Beliș ne-am lăsat duși de GPS. Totul bine și frumos până în capătul satului Bălcești, unde a trebuit să mergem pe un drum pietrut. Am observat că drumul devine din ce în ce mai abrupt, dar ce m-am gândit? Dacă coboară mașina, trebuie să și urce. Ei bine, nu e așa. Cel puțin nu singură.

Descărcăm caiacele, le punem la apă, fac câteva fotografii și pornim.

Startul

Nu trece mult și îmi amintesc că am uitat mâncarea la mașină, așa că mă întorc. Vâslesc cu voinicie să ajung cât mai repede. La întoarcere îi fac semn Biancăi să vină lângă mine ca să băgăm ceva „la ghiozdan”. Scot 2 hamburgări și îi întind unul.

-Nu vreau. Mulțumesc!

-Ești sigură? Am adus pentru amândoi.

-Da da.

Fac o față nemulțumită pentru că m-a refuzat, dar încep să înfulec cu poftă. Iau prima mușcătură și mă opresc. Mă uit la ea, mă uit la hamburgăr, mă uit din nou la ea.

-Ăsta e vegetarian! Nu-mi place.

Dar cu toate astea îl mănânc.

-Hai să mergem mai departe, îmi zice. Uite un foișor. Acolo!

-Vrei să mergem să-l vedem mai de-aproape?

Dă din cap că „da” . Tragem caiacele la mal și mergem să-l explorăm.

Foișorul

Pe jos, într-un șanț, Bianca îmi arată o curea bărbătească.

-Sigur s-au distrat oamenii aici.

Râd și dau din cap aprobator.

Curios din fire, mă urc să văd peisajul de la înălțime și cu ocazia asta fac și câteva fotografii.

La înălțime

Ne mai învârtim prin zonă câteva minute, după care decidem să ne întoarcem la caiace. Toată ziua am fost cu gândul la panta pe care va trebui să urce mașina la întoarce. Îmi făceam probleme, pentru că ceva îmi spunea că nu va urca, drept urmare nu m-am putut bucura pe deplin de ieșire. Orele au trecut, și pe la 4 ajungem la mașină. Pe mine mă dureau picioarele de la amorțeală, iar pe Bianca brațele.

Mâncăm ceva pe fugă, punem caiacele pe mașină și dăm cheie. În partea stângă drumul era cu pământ și iarbă, iar în partea dreapta pietriș. Am încercat ambele variante, ba chiar și cu spatele. Mașina nu voia să urce. După ce ajung la concluzia că am consumat destulă benzină, propun să mergem în sat după ajutor. Am ajuns la o gospodărie, unde ne întâmpină un domn.

-Bună ziua, nu vă supărați ! Am rămas cu mașina la naiba jos lângă lac. Nu aveți un jeep cu troliu sau un tractor să mă scoateți de acolo.

-Unde jos?! Lângă o cabană?!

-Da.

Omul se uită la mine, zâmbește și își scoate telefonul din buzunar. Eu eram nervos de cum am putut fi atât de tembel să cobor până acolo cu mașina.

-Alo! Ce faci? Nu vii cu tractoru că avem o urgență? Doi tineri au rămas cu mașina lângă cabana lui Popa. Unul dintre ei imediat plânge.

Într-adevăr eram foarte roșu la față, dar nu plângeam. Eram stresat.

-Nu vă faceți probleme că o scoatem. Nu sunteți nici primii nici ultimii. Voi încă ați scăpat ieftin. Acum câțiva ani au venit niște nemți care au coborât până jos, la fel ca și voi. Diferența este că ei chiar au ajuns cu mașina în lac. Și în ziua de astăzi, mașina e tot acolo.

Povestea cu nemții nu a făcut decât să mă îngrijoreze mai tare. Acum îmi făceam probleme că nici nu o să mai am ce tracta de acolo. Într-un sfărșit a venit omul cu tractorul. A intrat în casă, s-a așezat la masă și a servit un pahar cu Cola. Eu eram în picioare nerăbdător să merg după mașină, dar la insistențele gazdei am ajuns să mănânc prăjituri. Nu zic, au fost foarte bune, dar eu eram cu mașina pe punctul de a o pescui. Nu-mi ardea de prăjituri.

Mașina

Până la urmă se ridică omul de la masă.

-Hai să mergem după mașină.

Am mers la tractor, m-am urcat pe platforma din spate și mă țineam de grilajul ce proteja geamul. Mă scutura în ultimul hal, așa că am depus un efort să nu cad. Am mers „tâgâdâm tâgâdâm”. Când am ajuns la curba unde știam că ar trebui să-mi văd mașina, m-am uitat pe după tractor. Oare mai e acolo? Mă așteptam în orice moment să ma întrebe omul : „Păi unde e mașina?”. Din fericire am găsit-o exact cum am lăsat-o. Parchează lângă mașină, eu montez cârligul de tractat din față, agăț cablul și mă urc în mașină, așteptând să fiu tractat. Deja îmi imaginam că nici tractorul nu va mai urca, mai ales cu mine după el, însă toate gândurile negative au trecut în momentul când am ajuns pe drum drept.

-Cât vă datorez?

-Cât vrei.

Mă uit în portofel.

-50 de lei sunt toți banii pe care îi mai am. Îți dau 50.

-Perfect.

Îl salut respectuos după care îmi iau tălpășița. Cu puțin noroc, Bianca a prins trenul stabilit, așa că eu am fost liber sa plec mai departe după Sergiu și Andrei.

Libertate

-Alo! Unde sunteți?

-În bar la Bucea. Să-ți povestesc ce am pățit!

-Și voi ați pățit ceva? HAHAHA! Am și eu ce să vă povestesc.

-No, fi atent! După ce ne-ai lăsat la Piatra Craiului, am mers undeva să facem un foc. Bineînțeles că am ajuns pe ceva proprietate privată, unde a fugit o babă după noi să plecăm. Până la urmă am ajuns pe malul crișului, am făcut focul, niște mititei. Nu trec 3 ore că vine ploaia și ne alungă de acolo. În final am ajuns să stăm 5 ore într-un bar infect din Bucea. M-am plictisit îngrozitor ! Abia aștept să ajung acasă.

-Acuma plec din Huedin. În 30-40 minute ajung la voi. Ne vedem!

Și așa s-a încheiat ziua de vineri. Mai cu distracție, mai cu peripeții. Am ajuns la concluzia că dacă vrei aventură, aventură vei și primi, trebuie să fii atent doar că nu mereu este de bine.