Într-o zi mă sună Vari Laci:

-Unde mergi de Rusalii?

-De ce? Ce vrei să-mi propui?

-Vezi că ți-am trimis două kmz-uri pe email. Sunt două brațe moarte pe care le-am făcut noi de 1 mai. Acolo o să mergi tu, de Rusalii!!!

-Lasă-mă să deschid Google Earth, să văd. Te sun mai târziu.

Așa a început totul. Aproape toate locurile faine de caiacit le știu de la Laci, așa că mă așteptam să fie ceva special, cu atât mai mult cu cât canalele propuse erau în Ungaria.

Orașul în care trăiesc, Oradea, este un oraș de frontieră. Dacă ieși pe calea Borșului și continui 13 kilometri, ajungi în Ungaria. În 2007, când am intrat în Uniunea Europeană și trecerea frontierei s-a redus la a arăta cartea de identitate vameșului, aproape din mers, socoteam această oportunitate inutilă, devreme ce Ungaria nu are munți pe care să-i sui și-n care să te simți în natură. Limitat la experiența românească nu-mi imaginam imensul potențial al apelor de câmpie, astfel că am fost de-a dreptul uimit când am descoperit lacurile de pe Tisa ce m-au cucerit definitiv, sau Turul Bătrân, de asemenea minunat. În incursiunile spre aceste locuri eram intrigat de multitudinea canalelor si a cursurilor de apă peste care treceam cu mașina și ulterior, survolând zona în Google Maps, am avut revelația că teritoriul maghiar este intens vascularizat ca urmare a lucrărilor hidrotehnice care la noi lipsesc cu desăvârșire.

Încet mi se contura ideea că țara vecină poate fi un rai al pasionaților de apă și următorul semn de întrebare a apărut în mintea mea atunci când la un târg de turism organizat în Oradea, sub sloganul „țara apei și a naturii” cel mai mare stand de prezentare era închiriat de județul Bekes ce făcea reclamă intensă ștrandurilor sale termale și amenajărilor pentru pescuit și agrement nautic. M-a impresionat mai ales faptul că aveau hărți și pliante traduse în limba română: trebuie să fii șovin să spui că nu-ți place.

Am pornit computerul și am analizat trackurile primite de la Laci. Amândouă traseele erau mici afluenți ai Crișurilor, ce șerpuiau prin zone împădurite. Având experiența Turului ardeam de nerăbdare să mă dau din nou cu caiacul prin pădure și fără a mai aștepta zilele libere de Rusalii, mi-am căutat un partener pentru o zi plină pe apă.

Am plecat dis-de-dimineață împreună cu Marius, având pe barele Bagherei caiacul Wood Duck Double, Victor, și pentru întoarcerea la mașină bicicleta Rosinante. Am lăsat-o pe Rosinante în portul Bekes, la rastelul de biciclete, și ne-am întors în Doboz, unde începea traseul nautic. Am căutat colțul de sat ce se învecina cu pădurea și ne-am lansat la apă din spatele grădinii unui om ce era foarte intrigat că vrem să pornim în aval. Nici eu și nici Marius nu cunoaștem maghiara, dar amândorura ne era limpede că omul ne transmitea că în direcția aia nu se poate naviga. Știam de la Laci că localnicii consideră brațul nenavigabil așa că nu ne-am impacientat, dar după câțiva zeci de metri a apărut stuful și după alți zeci de metri a dispărut apa. Rămași pe uscat am transformat caiacul în miriapod și ca o singură creatură, ciudată, ne-am îndreptat spre pădurea ce se vedea la o aruncătură de băț. Și ce ușurare să constatăm că-n întunericul codrului stuful pierea fără urmă, lăsând luciul apei la vedere!

Pădurea era de o rară sălbăticie și ne-ar fi prins bine o macetă. Nici-o rază de soare nu pătrundea prin frunzișul des și din această cauză apa era neagră. Cu chiu cu vai am ajuns pe mal și ne-am relaxat abia când l-am văzut pe Victor plutind. Privită tangential suprafața apei s-a transformat într-o oglindă ce reflecta fără distorsiuni zidurile verzi ce bordau malurile. Uriașe tufe de soc tapetate cu flori deschise la apogeu parfumau aerul cu o mireasmă puternică, proaspătă, iar păsările ciripeau liniștitor. Am pornit în josul râului neauziți, cu sentimentul că natura înconjurătoare ne ignora și își vedea de viața ei ca și când ar fi fost neobservată, apoi canalul s-a lățit lăsând spoturi de lumină să cadă de sus. Pe sub caiac și în jurul padelelor se încolăceau alge captive în mâlul de pe fund, iar acolo unde lumina își făcea loc prin frunziș, apa era invadată de discurile mărunte de lentila broaștei. Brațul meandra obligându-ne să cotim mereu și la fiecare schimbare de direcție ne întrebam plini de curiozitate ce va urma. Melanjul de lumini și umbre trecea peste puntea caiacului ca o animație abstractă, dând viață parcă personajelor desenate. Un singur habitat corespundea cu ceea ce vedeam în jur și acela era jungla. Nu ne venea să credem că poate fi atât de frumos, apoi au apărut salcâmii cu ciorchinii lor de flori a căror petale parfumate erau risipite pe apă.

-Parcă am fi în băile alea de fițe, cu petale de flori! rupse tăcerea Marius.

Ușoarele mișcări de suprafață amestecau petalele albe cu lentila broaștei, dând naștere unor desene complicate pe care trecerea caiacului le deranja, complicându-le și mai mult în urma sa. Odată cu lumina a reapărut și trestia, uneori sporadic, alteori în dopuri compacte ce ne blocau cursa padelelor. Caiacul despica cu ușurință zidul vegetal, dar după câțiva metri își pierdea inerția și nu-l puteam impinge mai departe decât padelând la verticala absolută. Uneori dădeam peste arbori căzuți în apă peste care treceam de-a dreptul, alteori arborii erau suspendați deasupra apei și ne lăsam pe dedesubt. Nici lentila broaștei nu era inofensivă, amplificând frecarea și astfel reducându-ne mult viteza, astfel că, una peste alta, traseul se încadra la „off road” nautic.

După trei ore am ieșit din pădure și ne-am înscris în porțiunea ce trece prin câmpie, fiind totuși mărginită de un rând de copaci. Sporadic dădeam peste câte un ponton ce semnala căsuțe de vacanță construite aproape de apă. Ne cam simțeam musculatura și soarele ridicat în tăriile cerului ne cam muiase, astfel că după aproape cinci ore de la plecare am fost bucuroși să zărim casa stăvilarului ce zăgăzuia apa la ieșire în Criș. Am scos caiacul, l-am purtat în brațe dincolo de dig, apoi l-am pus pe Criș și am traversat pe celălalt mal unde ne aștepta Rosinante. Eram încântați peste măsură de tura făcută și nu-mi mai rămânea decât să mă întorc la mașină cu bicicleta și să o luăm spre casă.