În 21-22 noiembrie 2015 s-a desfășurat la Budapesta Cupa Ungariei la GO. Socotind că nu e prea departe de Oradea (270km), m-am mobilizat împreună cu Vasi și Gabi și am făcut deplasarea, joncționând acolo cu Viorel Arsinoaia și juniorul Ionuț.
După ce câțiva ani de zile ne-am învârtit punctele între noi, participând aceeași oameni la edițiile Marelui Premiu Radu Baciu, ne-am hotărât să tragem în piept niște aer curat și să plecăm să jucăm în străinătate 🙂
Chiar dacă rezultatele din clasament n-au fost cele sperate, considerăm deplasarea fructuoasă. Au participat 36 de jucători cu ranguri cuprinse între 5 dan și 25 kyu, din Ungaria, România și Austria, și s-au jucat cinci runde cu timp de gândire 1 oră și bioyomi de 25 de pietre în 10 minute. Organizarea a fost fără deficiențe, programul rundelor a fost respectat întocmai și toată lumea s-a simțit bine, dar poate cel mai important lucru pentru noi a fost faptul că gazdele s-au bucurat realmente pentru faptul că am participat, și au ținut să ne-o și spună, nu formal, ca politețe, ci direct, de la om la om.
Încurajați de acest prim contact și mai ales datorită faptului că Csaba Katona, principalul organizator, a fost unul din vechii jucători din Oradea împreună cu care am învățat să jucăm în anii `80, am lansat propunerea de a organiza un duplex Oradea-Budapesta în sistem open, propunere primită favorabil și de partea maghiară.