Apa și bărcile exercită o atracție naturală, așa că nu e de mirare că deseori prietenii și-au manifestat disponibilitatea de a mă însoți într-una din viitoarele mele escapade. Răspunsul a fost întotdeauna „da, bine”, însă din diferite motive cu prea puțini am reușit să și ies, în timp ce lista tot creștea, până ce, într-o zi mi-a venit ideea de a organiza scurte ieșiri săptămânale, într-o așa numita „zi nautică”.

Cum spuneam, de însoțitori nu duc lipsă. Prima tură am organizat-o într-o seară, chiar pe Criș, în mijlocul orașului, împreună cu Adina și Marcus. Nu prea-mi place Crișul, nu pentru că nu ar fi frumos sau pentru că trece prin oraș, ci pentru că e înțesat de pescari ce te agresează verbal de cum intri în raza lor vizuală. Așa și acum. Seara era molcomă, lumina caldă a soarelui împrumuta culorilor nuanțe saturate, pe apă era liniște și doar zumzetul orașului se auzea în fundal, până ce s-a apucat un nebun să urle de pe mal. Mi s-a mai întâmplat de nenumărate ori așa că știam că nu are rost să-i răspund. Totuși, ne-a stricat zenul.

Pentru a doua ieșire am ales un lac, la vreo 30 de kilometri de oraș. Pentru liniștea noastră, merita făcut drumul. Lacul este destul de mare și în plus este înconjurat de pădure. Am ajuns tot pe înserat, cu veteranii de pe Criș și cu vecinii mei. Ne-am lansat imediat pe apă, încântați de orăcăitul broaștelor și de cucul ce se auzea din pădure.

Pentru Marcus, la cei 10 ani ai lui, ieșirea a fost cam plicticoasă (așa e când pleci cu babalâcii 🙂 ), dar tuturor celorlalți le-a plăcut. Padelatul în sine, dar și schimbările de peisaj, de la suprafața de apă întinsă la strecuratul prin vegetația deasă de la coada lacului au prevalat înțepăturilor de țânțari.

Una peste alta, a fost fain. Ca să-și scoată pârleala Marcus a făcut în final o baie și s-a declarat mulțumit 🙂