Azi va fi ultima „zi plină”, sau întreagă, căci mâine seară ne vom întoarce pe continent. Deoarece mai avem puține locuri de vizitat pe cele patru insule legate între ele de poduri sau tunele submerse, lăsăm aceste puține obiective pentru ziua scurtă și optăm să facem o drumeție pe insula Nólsoy, pe care se ajunge din Tórshavn, cu feribotul. Traseul 16 din ghid e încadrat la drumeții ușoare, dar lungi, având 13-14 kilometri dus-întors și o durată estimată la 5 ore, ceea ce înseamnă că trebuie să plecăm cu prima cursă de feribot și să ne întoarcem cu ultima.

Feribotul pleacă în jurul prânzului, așa că nu ne grăbim. Luăm micul dejun pe îndelete, așteptăm îngăduitori până termină Grasu sandwichurile și pornim în sfârșit spre Tórshavn, alegând drumul nou, dealungul țărmului.

După două incursiuni în capitală, echipajul Hyundaiului gri ne poate fi ghid. Abandonăm mașinile în parcarea terminalului maritim și începem incursiunea turistică în imediata apropiere, cu micul fort ce apăra pe vremuri gura portului. Fortificația exploatează avantajele unui istm stâncos, un pic înălțat față de terenul înconjurător. Pe valul de pământ menit să adăpostească un perimetru terasat, rămășițele unei baterii de artilerie întruchipează un muzeu în aer liber, iar peste țevile tunurilor, în largul mării, se ridică profilul lung și jos al insulei Nólsoy, ținta noastră. Nu sunt multe lucruri de văzut căci fortul e mic, așa că pornim mai departe într-un tur al portului.

Cum e și firesc, portul e inima oricărei așezări de la malul apei, așa că în jurul lui descoperim ceea ce mai dăinuie din orașul vechi. Frumoase case tradiționale, cu pajiști înierbate pe acoperiș, se întrepătrund cu clădiri severe, cu mai multe caturi, cu aerul sobru al sediilor instituțiilor statului, toate dominate de turla ascuțită a vechii catedrale, cocoțată deliberat pe un dâmb. Portul dispune de două golfuri adiacente ce adăpostesc de la mici bărci din lemn, până la nave măricele, printre care și două corăbii de inspirație vikingă.

Cu ochii după ambarcații, timpul trece atât de iute încât aproape că trebuie să fugim după feribot. Față costurile vieții din Feroe, biletul mi se pare ieftin: 27lei/persoană, dus-întors. La drept vorbind, nici distanța dintre insule nu e mare: într-o jumătate de oră debarcăm pe Nólsoy.

Micuțul port în care nava abia are loc, deservește singura așezare de pe insulă. Cu toate că înafara perimetrului locuit nu sunt șosele, odată cu noi debarcă un camion și câteva autoturisme. Față de mașinile văzute până acum prin arhipelag, de ultimă generație și în general impecabile, cele din Nólsoy sunt mai vechi și ușor uzate.

Traseul turistic ce vizează farul de la capătul insulei începe în port. Înafara localnicilor, toți cei veniți cu feribotul se încolonează pe traseu. Cale de câteva sute de metri urmăm un drumeag, apoi traversăm un vast platou înierbat pe o cărare abia vizibilă.

Față de celelalte drumeții, cea din Nólsoy nu are diferențe de nivel semnificative, fiindcă insula e plată, având o singură cocoașă, nu foarte înaltă. La prima vedere drumeția pare ușoară, însă timpul drămuit ne obligă să susținem un ritm alert, iar avantajul terenului plat vine la pachet cu un sol mlăștinos prin care poteca se desfășoară sinuos, în căutarea porțiunilor mai înalte.

Din norii negri ce vin dinspre insula Streymoy se cerne o ploiță rapidă. După udeala de ieri, perspectiva unei reluări nu ne încântă, dar avem norocul de a trece pe lângă noi fără să ne atingă. După două ore de marș prin turbării, o coborâre spre țărm printr-o vale abia schițată ne scoate la un grup de construcții ce deservesc turnul scund al farului.

În spiritul insulelor, locul e de o fermecătoare simplitate și doar zgomotul unui generator cu motor termic distonează oarecum. Farul Nólsoyar Viti a fost construit în 1893, la vremea respectivă fiind deservit de trei familii ce locuiau în casele adiacente, dar azi nu mai locuiește nimeni aici. În anii războiului mondial, englezii au mai construit câteva „case capcană”, pentru a-i duce în eroare pe germani, vizibile încă, mai la nord.

Facem o groază de fotografii, ne mâncăm sandwichurile și pornim pe drumul de întoarcere. Colegii noștri de feribot au luat-o înainte și chiar și noi ne dispersăm prin turbărie în grupuri mici. Chiar dacă peisagistic n-a fost la înălțimea turelor din zilele trecute, traseul de azi a fost plăcut în felul său.

Ne regrupăm pe cocoașa insulei. De pe Streymoy vine peste noi al doilea val de ploaie și de data asta suntem pe direcție. Nu avem unde să ne adăpostim așa că ne îmbrăcăm pelerinele și mărșăluim mai departe cu apa picurând de pe vârful nasului. Când ajungem în port e gata și ploaia, dar hainele ne sunt jilave și e destul de rece. Mai avem o oră până la sosirea feribotului și mai mult ca să ne mișcăm decât de curiozitate pornim să vizităm micuța localitate.

Previzibil, îndeletnicirile localnicilor sunt legate de mare. Două oase imense de balenă întruchipează o arcadă aruncată peste drumul ce pleacă din port, iar parterul caselor semănând a garaj adăpostește ateliere de marangozerie în care prin ferestrele mici zărim bărci clasice din lemn în diferite stadii de construcție.

Localitatea e mică așa că ne încheiem turul mai repede decât ne-am fi așteptat. Retrași din calea vântului în dosul unei barăci, tropăim înfrigurați cu glugile pe cap. În minte îmi sună repetitiv una din melodiile lui Andrieș, pe care improvizez niște versuri în acord cu starea noastră:

„Frig, frig, frig!

Și-nc-odată:

Frig, frig, frig!

Și-nc-odată:

Frig, frig, frig!

Și-nc-odată:

Frig, frig, frig…”

Cântatul pare să țină de cald așa că în scurt timp toată lumea mă acompaniază cu entuziasm într-o atmosferă de veselie generală întărită și de silueta feribotului ce intră în port.

Deoarece singura destinație posibilă din Nólsoy e Tórshavn, biletul cumpărat la plecare este dus-întors și cum toți cei de pe insulă au ajuns cândva cu feribotul  e subînțeles că au bilet, deci controlul nu mai e necesar. În aceste condiții îmbarcarea se face rapid și până să ne dezmorțim în cabina vasului ne și pomenim ajunși dincolo.

După dușurile fierbinți, seara se consumă din nou în jurul mesei din living, cu bucatele lui Grasu și clipul video de pe telefonul lui Cipri cu o trupă folk cântând de mama focului:

„Frig, frig, frig!

Și-nc-odată:

Frig, frig, frig!

Și-nc-odată:

Frig, frig, frig!

Și-nc-odată:

Frig, frig, frig…”

– VA URMA –