Ne-am hotărât să fugim de căldură. Nu vroiam să facem o tură în adevăratul sens al cuvântului, să parcurgem un traseu, ci doar să ieșim din oraș și să punem cortul în pădure, să facem focul și să citim liniștiți. Cum Baghera n-a ieșit încă de la recuperare, eram nevoiți să mergem cu trenul așa că am optat pentru zona Șuncuiuș și, anticipând că și alții s-au gândit să fugă de căldură, ca să avem parte de liniște, am ales Valea Mișidului.
De cind cu Marea Sete astept ca betivanul, salivind…
Si tu m-ai omenit, cind si cind la momentul potrivit.
Intru si acum in casa ta, tocmai renovata, si dau de povestea asta… proaspata, e de ieri, citesc un paragraf, ma delectez cu doua trei poze, dar dau sa revin la text, derulez… si nu e. Aha, e cu clickformore, Dau click pe titlu, derulez, si nu e. Man, unde e povestea. Pozele se deruleaza. Aha, e fotoreportaj, dar mie inca mi-e sete.
Deci care va sa zica ati iesit sa va racoriti, v-ati scufundat in adincimile cosmice ale focului si v-ati racorit.
Merci pentru vizită! Focul a fost de decor, dar dimineața chiar a prins bine, până să răsară soarele 🙂 În rest nu am ce povesti, poate mai mult despre „Nisipurile arabe„, cartea lui Wilfred Thesiger, pe care am citit-o.
Ha, curios, chiar am auzit de cartea asta. Am vazut filmul celor doi tineri care recent au refacut drumul inspirati de aceasta carte.
Da? Nu stiam de refacerea calatoriei. Cum se numeste filmul?
PS: Am cautat pe Google „pe urmele lui Thesiger” si nu mica mi-a fost mirarea sa gasesc filmul cu acelasi nume 🙂