Ca și la Myrina, mă trezesc cu noaptea în cap. Ies. Vântul s-a oprit. O lună plină de toatră frumusețea asigură o bună vizibilitate.

E ora cinci și echipajul e treaz. N-are rost să așteptăm ca să se lumineze. În timp ce se încălzește motorul ne bem cafelele, apoi ne desprindem ușor de chei și țintim strunga dintre insulele Sedousa și Megalonisi ce apără Sigri ca un veritabil dig de larg.

-Au mușcat lupii din Lună, zice Mike.

Într-adevăr, Luna apare ca un biscuite mușcat. De la timonă, cu ochii la track, nu dau prea mare importață ciudățeniei ce este (după cum vom afla mai târziu) o eclipsă parțială de Lună.

Odată cu zorii se ridică vântul, la început timid, ajungând destul de repede la 9-10 noduri. Pe un recif din preajma Sedousei se distinge cu claritate lunula unui yacht eșuat, dar ieșirea este destul de largă pentru a nu creea emoții.

La ora 6:30 orizontul sângerează. Schimbăm cursul pentru a trece prin pupa unui transcontainer, după care cu 6,2 noduri asigurate de motor și vele traversăm drumul vapoarelor. Soarele se ridică deasupra orizontului poleind totul cu aur topit. Începe să fie cald și renunțăm la geci și căciuli.

O zi superbă se revarsă peste noi. Activitatea de dimineață ne-a făcut foame așa că ne desfătăm cu o nouă omletă. După prognoza de pe Windy speram să fie o zi de sailing, dar în timp ce mâncăm vântul cade, obligându-ne să strângem velele.

Lesvosul se pierde în siaj. Insula poetei Sapho și a filosofului Epicur este a treia ca mărime dintre insulele grecești, și în scurta noastră incursiune n-am reușit să vedem decât coasta nord-vestică. „E bine să lași loc de revenire”, îmi fredonează vocea interioară. Așa o fi!

Îmi reiau locul la balconul prova. Soarele urcat spre zenit îmi aruncă umbra pe apa de un albastru intens, iar jocul difracției o înconjoară cu raze ce converg spre centrul câmpului vizual. Încerc o compoziție abstractă și o postez pe grupul de sailing, unde nu întârzie să apară reacțiile:

-Ce e refracția asta?

-Umbra skipperului J

-Artistic!

-Nici nu vreau să-mi închipui cum arată umbra artistului J

-Nici nu vreau să-mi închipui cum arată artistul…

Mă amuz. Să le zic? Hai să le zic:

-Skipperul este artistul!

La ora prânzului avem în babord o navă pe care scrie cu litere imense POWERED BY NATURAL GAS. Dacă chiar e adevărat ce scrie, nu e mare scofală de combustibilul ăsta căci merge cam cu viteza noastră. Nu e nici-un pericol de coliziune fiindcă navigăm aproape paralel, însă pentru Mike (care e timonă) vecinătatea colosului produce angoasă.

-Kiru, eu schimb cursul.

-Schimbă-l!

Mike pune prova pe pupa vaporului și imediat namila își schimbă, vizibil, cursul. Odată ce-i trecem prin pupa revenim la drumul nostru și, ciudat, și vaporul revine la cursul său, astfel că navigăm în continuare în paralel, atât doar că acum îl avem în tribord.

La bordul Terangăi suntem milionari în timp liber. Având uneltele cumpărate în Myrina îl ajut pe Mike să coase îmbrăcămintea timonei, a cărei cusătură în zig-zag se face la două ace. Neținând seama de noi, câteodată Georgică mai rotește timona în stilul lui smucit, dar absența vântului și marea de ulei nu-i dau prea mult de lucru.

Încet, încet, ne obișnuim cu prezența Skyrosului. Insula apărută difuz se întrupează tot mai pregnant odată cu trecerea orelor, până ce o avem la travers, tangibilă. Relieful ei sălbatic impresionează și la viteza yachtului îl putem observa în detaliu. Partea ei sudică constă într-un relief montan, cu creste masive, rotunjite și aride, pe care cresc cel mult niște tufișuri, dar inima lor din piatră macră le conferă forță și strălucire. Contactul cu marea a erodat-o în faleze verticale, tăiate parcă cu barda. Pe pintenul cel mai sudic e instalat un far, pe o platformă tăiată în piatră. În timp ce mă minunez de construcția plantată într-un loc atât de inospitalier, un zumzet neliniștitor reverberează între faleze și ca-ntr-un film cu James Bond, de după muchia farului apare un helicopter evoluând în viteză. Culoarea neagră și profilul agresiv nu lasă loc de îndoială: e un aparat militar. În spatele lui mai apare încă unul identic și această formație se deplasează la joasă altitudine, parcă furișându-se pe sub stâncăria insulei. Intrigați de apariția iritantă, urmărim din priviri bondarii ce se îndreaptă spre o navă pe care o avem departe, în prova. Profilul ei îmi este cunoscut: e o navă militară.

Incidentul mă readuce în prezent. În contextul războiului din Ucraina, stabilitatea conservată mutual după al doilea Război Mondial e pe cale să se destrame, dând apă la moară zânzaniilor istorice. Grecia și Turcia, care de-a lungul timpului s-au războit revendicând-și una alteia diverse teritorii, se acuză în prezent de încălcări ale spațiului aerian și al diferitelor convenții. După doi ani de pandemie Europa e pe cale de a fi absorbită într-o conflagraíe și simt că într-un viitor incert ne vom aduce aminte cu regret de aceste vremuri fără griji. Urmăresc îndeaproape războiul din est, realizez distrugerea și durerea pe care o provoacă și-mi spun că nimic pe lume nu le justifică. Din culcușul de puf al siguranței și îndestulării ne sare prea ușor țandăra și ne lăsăm prea ușor atrași de vrajbă, uitând că războiul înseamnă distrugere totală și că în urma lui, viața (dacă mai scapă) e aruncată în trecut, necesitând zeci de ani de eforturi doar pentru a ajunge în punctul din care a regresat.

Episodul mi-a stricat starea, dar peisajul reușește să mă acapareze din nou. Munții sterpi ai insulei mă fascinează. Cu velele ridicate intrăm în golful ce gâtuie insula pe la jumătate, golf în fundul căreia cartea pilot indică portul Linaria.

Ne apropiem urmând trackul de pe Navionics. Într-un buzunar al golfului descoperim o vedetă militară la ancoră. Insula slab populată, dar plasată în mijlocul Egeei, pare să fie un punct strategic pe hărțile militare. Câteva catarge ne indică locul portului, în stânga copertinei unei benzinării Shell. Tocmai când ne dumiream unde e cheiul și cum trebuie acostat, de la uscat se desprinde un zodiac ce vine țintă spre noi. Se pare că Linaria nu e port pescăresc, ci marină, zodiacul venind ca ajutor pentru acostare. Ni se dau indicații în engleză. Sunt mooringuri, dar trebuie acostat cu pupa. Preiau timona de la Mike, fac un rondou și cu mașina pe înapoi mă îndrept spre locul indicat de personalul marinei. La țărm mai e un băiat ce ne preia parâmele, în timp ce barca ne ridică mooringul în prova.

Gata. Nava e bine legată, opresc motorul și cu actele bordului și punga cu euro a echipajului îl urmez pe băiatul de pe mal la ghereta marinei. Tarifele sunt în funcție de lungimea navei și pentru cele 36 de picioare ale Terangăi avem de plătit 25 de euro/zi, sumă contra căreia beneficiem de toate facilitățile: mooring, alimentare cu apă și curent, wifi, toaletă, duș, containere de gunoi (inclusiv rezervor pentru ulei uzat), acces la pompa de combustibil de la chei, acces la ATM.

Cel mai mult ne bucurăm de accesul la toaletă și duș, căci suntem plecați de o săptămână. Înarmați cu prosoape, săpun, lame de ras și periuțe de dinți, purcedem la o curățare temeinică. E minunată viața de hoinar, dar asta nu ne împiedică să ne bucurăm de binefacerile civilizației. Sub jetul de apă caldă mă simt din nou „acasă”, apoi cu ajutorul lamei îmi refac faciesul.

Amurgul în Linaria nu lasă loc pentru multe opțiuni. Orașul (Molos) este pe coasta nordică, la vreo zece kilometri, așa că ne mulțumim cu turul tavernelor cu vedere la port. Un feribot uriaș și-a descărcat  mașinile și pasagerii, așteptând zorii pentru a porni în cursa zilnică spre continent.

-VA URMA-