Ne trezim dis de dimineață pentru a muta mașinile. În cursul nopții a plouat și valea e plină de ceață. Crna Bara, următorul loc de popas, nu e situat pe direcția căilor rutiere principale așa că trebuie să ne descurcăm într-un păienjeniș de drumuri „județene” slab întreținute, ce ne întârzie întoarcerea.

Spre râu

Cu caiacele pe cărucioare părăsim stadionul și coborâm la Drina. Cerul este închis prevestind ploaie, iar apa râului, până acum atât de frumoasă, e maronie și tulbure. Ne lansăm pentru cea mai lungă zi de canotaj căci etapa de azi totalizează 76 de kilometri.

Din nou la Drina

Curentul ne poartă repede pe sub podul metalic din centrul așezării, dincolo de care privirile ne sunt atrase de o biserică ortodoxă încadrată de două clopotnițe complet detașate ce se ridică înalte și zvelte ca niște minarete. De pe râu se vede clar că orașul de pe malul stâng e mult mai mare ceea ce explică și toponimia: orașul bosniac se numește Zvornik, iar cel sârbesc Mali Zvornik (mali = mic).

Biserica din Zvornik

Aval de Zvornik/Mali Zvornik Drina scapă definitiv în câmpie, ceea ce atrage după sine o schimbare a albiei. Având loc să se lățească râul își crează nenumărate brațe, ceea ce-i dă un aspect labirintic. Dacă până aici lucrurile au fost clare de acum înainte va fi nevoie de spirit de observație și de consultarea GPSului pentru găsirea brațelor principale și, pentru a ne ajuta, Bogdan se alătură grupului nostru în calitate de ghid. Departe de a lenevi râul continuă să curgă rapid, uneori chiar și cu 15km/h, ceea ce implică decizii rapide și mai ales luate din timp.

Bogdan vine cu noi

Cerul se burzuluiește adunând deasupra noastră nori negri, fotogenici. Câțiva stropi de ploaie fac să apară fustițele, dar fentăm ploaia luând prânzul la un restaurant de pe mal. În Serbia prețurile sunt decente și mâncarea gustoasă așa că popasul e binevenit. Suntem aproape de Loznica, la piciorul unui pod ce constituie punct de trecere a frontierei dintre Serbia și Bosnia și Bogdan ne informează că am parcurs deja aproape jumătate din traseu.

Drina în câmpie

După mai bine de o oră ne continuăm coborârea. Janu, mai harnic, a ratat ieșirea la restaurant însă Grasu a avut grijă de el preparându-i doi burgeri. Ploaia ne-a luat-o înainte lăsându-ne să ne bucurăm de soare. Cu cât coborâm mai în câmpie râul devine tot mai meandrat curgând cu viteză printre zăvoaie încântătoare în care apar uneori căsuțe de vacanță înecate în vegetație, sau ne poartă neauziți prin sectoare sălbatice în care suntem părtași la momentele lui de singurătate. Aici Drina este cu adevărat fermecătoare! Este o spălare de creier să te lași purtat de apă tresărind doar la zgomotul vreunei bulboane  ce te readuce la realitate.

Pauza pentru gustare o facem la mal, dar în caiace fiindcă apa e atât de mică încât eșuăm înainte de a ajunge la uscat. După ce ne îndulcim plecăm unul câte unul, primul Răzvan ce o ia drept în larg, apoi Janu, pe lângă mal. Curentul Drinei se înfige într-un prundiș, curgând mai departe într-o pânză nu mai înaltă de două degete și când își dă seama că e în pericol de a eșua, Janu vâslește cu disperare. Ne amuzăm urmărindu-i efortul până ce realizăm că de fapt acolo vom ajunge și noi și-atunci ne aruncăm pe padele forțându-ne să învingem șuvoiul de apă, dar degeaba, pentru unii e prea târziu: trei caiace eșuează într-o atmosferă generală de veselie.

Vine uraganul?

Pe nesimțite suntem ajunși din urmă de un nou front ce acoperă cerul cu nori dramatici ce se văd până hăt departe pe întinderea câmpiei. Peisajul pare luat din filmele vânătorilor de uragane însă, cu toate că instinctul mă îndeamnă să fug, nu mă îndur să las din mână aparatul foto. Am senzația unui tavan ce se lasă peste noi ca să ne strivească. De jur împrejur se văd perdele de ploaie, apoi, dintr-o dată suntem izbiți de un suflu rece ce încrețește suprafața apei și tinde să ne smulgă padela din mâini. Nu am îmbrăcat haina de ploaie și acum e prea târziu pentru a-mi scoate fustița și vesta. Luptând împotriva vântului intru cu greu sub mal într-o zonă de calm relativ ce-mi permite manevrele de echipare. În spatele meu Radu face același lucru ajutat de stabilitatea ridicată a Wood Duckului, după care ne grăbim să ajungem din urmă restul grupului ce sub amenințarea furtunii a început să padeleze ca iepurașii Duracel. Înaintea podului de beton de la care știu că mai avem încă 12 kilometri o ajung pe Cosmina și tot aici începe ploaia. Picăturile mari lasă urme pe suprafața apei însă fustițele strânse până la subsioară și glugile ridicate ne fac să ne simțim la adăpost, ca și cum am privi stihia de sub tenda cortului.

Curcubeu (de două ori 🙂 )

Ploaia a fost scurtă. Soarele coborât spre apus aruncă razant pe sub plafonul norilor o lumină ireală, așa cum numai după furtună apare câteodată și decorul singuratic al smârcurilor se înviorează dintr-odată în culorile saturate ale unui fantastic curcubeu dublu. Momentul este de top. Sunt împreună cu Cosmina, Marco, Mike și Radu și ca la o comandă toată lumea lasă padela vrând parcă să oprească timpul în loc. Norii rămași în coada furtunii împrumută cerului nuanțe închise de albastru gri, în contrast cu lumina puternică de dedesubt ce virează toate culorile spre portocaliu. Țintuiți în cockpituri uităm de noi, dar cu timpul până și cele mai sublime momente se banalizează și în cele din urmă pornim mai departe.

Înserare

Bogdan cu restul grupului au luat-o înainte așa că încercăm să ținem brațele de pe partea dreaptă, atenți să nu ne scape locul de campare. La un cot al Drinei vedem o cabană și câteva caiace pe mal și tragem într-acolo. Malul scobit e înalt și abrupt, situat în contracurent. Un participant la regată ne așteaptă și cu ajutorul lui reușim să debarcăm. Tragem caiacele pe iarbă și abia atunci aflăm că debarcaderul propriu zis e câteva sute de metri în aval, dar până mâine putem lăsa ambarcațiile fără frică pe mal.

Ne regăsim cu restul grupului și ridicăm cortul într-o poiană în care se mai găsește un birt rustic și o gospodărie izolată. Satul e la 2-3 kilometri așa că poiana respiră aerul unui loc de picnic. Îi las lui Răzvan plăcerea de a pleca cu Grasu după Baghera și încheiem seara în cortul-bucătărie cu o cină prelungă.

Alte imagini:

Mai departe: