Ne-am gândit că o ieșire cu cortul la malul lacului va fi suficientă pentru a simți că am fost în concediu și fiindcă pandemia pe care o tot prevestea Bill Gates de câțiva ani ne-a împiedicat până acum să ne vedem prietenii, i-am invitat cu noi.
Nefiind momentul potrivit pentru sejururi în străinătate am optat să ne petrecem concediul împreună cu Mara și prietenii în „poienița noastră” de la lacul Floroiu
La ora stabilită i-am luat pe Sanda și pe Cipri din gară și am pornit spre lac. Am dat ambarcațiile la apă la baraj și fiindcă nu aveam suficiente locuri la bord am trecut lacul din două drumuri.
Poienița ne aștepta primitoare. În urma furtunii din 2017 ce doborâse în jur o grămadă de brazi natura se regenerase destul de bine. Era deja dupăamiază spre seară așa că pentru prima zi ne-am mulțumit să ridicăm corturile și să aprindem un foc.
Următoarele zile s-au scurs după același tipic. Dimineața ieșeam cu bărcile pe lac scotocind malurile în căutarea bancurilor de pești. Până pe la ora 9 Sanda își încerca norocul cu undița, apoi soarele începea să ardă și reveneam în poiană pentru micul dejun. Cu burta pusă la cale Sanda înșfăca din nou undița, Cipri Goproul și plecau în golf la o nouă rundă de pescuit, iar eu cu Cosmi ne tupilam la umbră ca să citim, secondați de Mara. Pe la 2-3 se întorceau pescarii, aprindeam focul și ne găteam prânzul, apoi după un pic de odihnă plecam la plimbare prin fânațele și pe drumurile forestiere din zonă, prilej de bucurie pentru Mara ce se scălda în toate bălțile. La ora când lacul se liniștea mai ieșeam o dată cu bărcile, apoi aprindeam focul ce ne ținea de cald până târziu în noapte.
După patru zile am trecut lacul înapoi, tot din două drumuri. Munte, apă, soare au fost ingredientele acestui concediu, mai puțin pește 🙂
