Am lăsat mașinile în capătul cheilor Intregalde, la Modolești. Am ajuns la Boțani pe drumul de pământ, apoi am coborât în Cheile Pravului.

Urcarea la Tecșești a fost o invenție. Din chei nu există traseu marcat, dar relieful nu părea accidentat, așa că am încercat o ieșire directă pe platou. Panta a fost mare și pe-alocuri pădurea era năpădită de lăstăriș, dar am izbândit.

Platoul înierbat, ciuruit de doline, e o zonă plăcută de hoinărit. Am ajuns agale sub Piatra Cetii, dar era prea târziu pentru a ne urca pe ea. De jur împrejur pădurea era de un verde crud, contrastând cu stânca cenușie și Meridionalii înzăpeziți din fundal.

Traseul marcat cu triunghi roșu promitea să ne coboare direct la mașini. Semnele erau sporadice spre inexistente, dar urma unui drum ne ghida fără dubiu. Printre doline au apărut niște bifurcații la care am ținut mereu drumul principal. Instinctul ne spunea că ne învârtim în cerc însă speram ca drumul clar conturat să schimbe direcția, până ce am ajuns din nou la drumul principal, câteva sute de metri mai în amonte de locul în care îl părăsisem înainte cu o oră.

După o zi de hoinăreală nu mai aveam chef să căutăm marcajul, așa că am revenit la mașini coborând în Boțani, apoi în sens invers pe drumul urmat dimineața.