Arhipelagul insulelor Azore cuprinde nouă insule vulcanice aruncate în mijlocul Atlanticului, la latitudinea Greciei. Cea mai mare dintre ele, Sao Miguel, cu capitala la Ponta Delgada, este o bucată de pământ dreptunghiulară, cu lungimea de 60 de kilometri și lățimea de zece, în general plată și puțin înaltă, străpunsă de trei caldere vulcanice, adăpostind fiecare cel puțin o lagună pe fundul craterului.

                Cheia arhipelagului e Lisabona. În jurul anului 1430 portughezii au căutat aceste insule amintite de italieni și după ce au descoperit Madeira (insulele împădurite) au luat în posesie și Azorele folosindu-le ca bază și escală în călătoriile oceanice, ținerea drumului neabătut spre aceste îndepărtate puncte minuscule din imensitatea oceanului fiind în acele timpuri un exercițiu de navigație pe distanțe lungi. Deși în zilele noastre insulele  atrag turiști din toată lumea, majoritatea covârșitoare a legăturilor aeriene sunt cu Lisabona, operate fie de TAP, compania portugheză continentală, fie de SATA,, compania portugheză insulară.

                Interesant este faptul că în ciuda exotismului și a relativei accesibilități, Azorele sunt în mare parte ignorate. Ghidurile tipărite cu Portugalia nu le tratează deloc sau în cel mai bun caz le dedică două-trei pagini cu generalități, astfel că cele mai bogate surse de informare rămân blogurile de călătorie de pe internet. După câteva căutări pe Google m-am lămurit: Azorele sunt insulele hortensiilor  uriașe și omniprezente, a fenomenelor și a reliefului vulcanic (cratere, fumarole, plaje cu nisip negru și ape termale), a cascadelor, a țărmurilor sălbatice și mai ales a miradoarelor, acele puncte de belvedere amenajate, specifice portughezilor. Pentru o insulă de 60 de kilometri, cu trei cratere, am socotit că patru zile pline sunt suficiente și am cumpărat biletele de avion cu plecare în 27 decembrie.