L-am luat pe Gringo și pe Endorfin și cărați de Baghera am pornit la drum. Umplerea rucsacurilor, încărcarea caiacelor și mai ales traficul auto ne-a creeat o anumită stare de agitație ce a pierit odată ce am urcat în caiace. Lacul imens părea să absoarbă totul în apele lui adânci. Gringo era prima dată la apă după ce a ieșit de sub pensulele Angelei și cu noul look ne întreținea încântarea.

Gringo și noul lui look

Am traversat apa spre poiana în care obișnuiam să tragem și am găsit-o, ca de obicei, pustie. Departe de a fi de o frumusețe răpitoare sau de a avea alte caracteristici secrete, poiana ne atrage cu cadrul ei natural și pentru faptul că e intimă. Întotdeauna ne-am simțit bine aici și probabil că deja chiar istoricul ei contribuie la percepția pozitivă.

Poiana

Ne-am propus să scăpăm de caniculă și am reușit atât de bine încât odată ce soarele a trecut dincolo de culme, s-a făcut chiar frig. Sacii de dormit de vară păreau subdimensionați pentru încercarea căreia trebuiau să-i facă față, dar până la urmă și-au făcut treaba. Dis dimineață am ieșit pe lac, apoi ne-am întins la soare, am citit, am moțăit, am ascultat păsările ce locuiau în brazii de deasupra noastră, apoi iar am citit și iar am moțăit până când, cu regret a trebuit să  strângem și s-o luăm spre casă.