<< - index - >>

 

Alleppey: comunitatea dintre ape

 

Azi plecăm mai departe spre cel mai sudic punct al itinerariului nostru: Alleppey. Încheiem socotelile cu hotelul Mermaid la recepţia căruia solicităm rezervarea unor bilete pentru autobusul de Goa din 6 ianuarie, când preconizăm că ne vom întoarce şi luăm din autogară primul autobus spre destinaţia visată.

Neţinând cont de experienţa altora, keralitii au descoperit că comunismul ar fi bun, drept pentru care în acest stat secera şi ciocanul, steagurile roşii şi Lenin sunt la mare preţ. Într-o autogară intermediară un mare aranjament combină toate aceste simboluri înconjurate de sute de fanioane roşii ce dansează în vânt. Ca design e frumos dar ca semnificaţie... Sărăcie, sărăcie...

Autogara Alleppey

Alleppey este supranumit şi "Veneţia sudului" datorită reţelei de canale din raza sa. Ciudăţenia este că nivelul câmpurilor cu orez este cu câţiva metri sub cel al canalelor, pe care doar digurile le împiedică să se reverse. Pe coama acestor diguri sunt construite ici colo gospodării, umbrite de banani şi cocotieri, izolate de apă şi mlaştini. Legatura cu lumea se face pe canale, cu ajutorul bărcilor sau, acolo unde digul o permite,cu motocicleta. Distracţia principală în Alleppey este să te lasi purtat în liniste la bordul unei ambarcaţii, să admiri peisajul lacustru şi să te relaxezi.

Chiar la iesirea din autogara Alleppeyului găsim un panou cu "tourist information", ce ne trimite pe un trotuar strâmt la un hotel. Un album cu fotografii înfăţişând diverse ambarcaţii şi o listă de preţuri sunt toate informatiile turistice. Suntem siguri că putem scoate preţuri mai bune negociind direct cu barcagii, în schimb ne place hotelul şi luăm o camera cu aer conditionat, cu apă caldă la găleată şi cu wifi morse (merge, nu merge, merge, merge). După o jumătate de oră în care ne citim emailurile şi ne bucurăm de răcoare, ieşim să vedem unde am ajuns.

Canalele din localitate

Paralel cu strada principală, un mare canal face legătura cu reţeaua hidrografică de care aminteam. Frumoasele bărci indiene cu capetele arcuite şi neapărat umbrite de acoperişuri împletite din frunze de palmier îşi aşteaptă clienţii. De pe un pod înalt urmarim o vreme traficul acestora, apoi coborâm să ne tocmim. O tură de trei ore cu o barcă lungă cu motor costă aproximativ 800 rupii (48 lei). Pornim.

Pe perna prova

Ambarcaţiile din Alleppey sunt dotate cu şezlonguri înecate în perne brodate, pe care te poţi lungi la umbra acoperişului, aidoma unui faraon. Motoarele outbord de fabricatie japoneză sunt silenţioase de abia se aud şi astfel, aluneci aproape tăcut prin această deltă, nu a Dunării, căci în loc de sălcii şi plop aici cresc pe maluri cocotieri şi banani iar pe apă, în loc de ciulini, muşchiul african.

Kettuvallam

Canalul iese repede din zona locuită, debuşând într-un lac măricel unde apar renumitele kettuvallam, fostele nave de transportat orez convertite în adevarate hoteluri plutitoare, dotate cu saloane, apartamente, WC şi aer conditionat. La bordul unui astfel de monstru ai tot luxul pe care-l găseşti şi pe uscat, doar ca, împins de motoare, acesta este tot timpul în miscare şi poţi admira peisajul stând la masă şi sorbind o răcoritoare sau, ca noi, lungit într-un şezlong. Călătoria cu kettuvallam începe dimineaţa la ora 8 şi durează 24 de ore, în pret (6000 rupii) intrând şi mâncarea gătita la bord. Aceste ambarcatţi sunt specifice Alleppeyului, suprastructura construită din împletituri de bambus şi frunze de palmier întâlnidu-se doar aici. 

Trafic local

Alţii, ca noi

Mă fascineaza canoele localnicilor, ce stau legate la fiecare gospodărie. Sunt ambarcatţi subţiri şi joase, mai lungi sau mai scurte în functie de capacitatea de transport, cele lungi aducând mai degraba a pirogi. Majoritatea sunt vechi, autentice, negre, cu file de teak cusute cu sfoară tare obţinută din fibrele cojilor nucilor de cocos dar lângă o gospodarie unde miroase puternic a răşină poliesterică descopăr infamia unor canoe turnate din materiale compozite, colorate ţipător.

Ambarcaţia alunecă pe canale dezvăluind scene autentice din viaţa acestor oameni. Cufundată în apă până la mijloc, o femeie spală haine lovindu-le de o lespede de piatra, o alta spală o grămadă de vase de tinichea, pe care le înşiră pe digul de piatră din faţa casei. O alta face baie îmbracată. Se săpuneşte pe faţă şi pe gât, apoi coboară mai jos, plimbând săpunul pe sub haine, până la brâu. Două şcolăriţe în uniformă se întorc acasă pe digul în construcţie unde nişte bărbaţi tuciurii înarmaţi cu baroase şi mistrii aliniază la sfoară bolovanii uriaşi, cimentându-i apoi cu mortar. Dincolo de diguri sunt câmpurile cu orez de un verde crud. Pare o lume încremenită aşa de secole, preluând ocupaţia şi problemele înaintaşilor şi ducându-le mai departe în viitor, dar totuşi o lume în schimbare. 

Prin sat

Pe lac

Pescarul de stridii

Ieşim (sau intrăm?) într-un lac imens. Apa se întinde până la orizontul fragmentat de siluetele kettuvallamurilor. Printre monştrii motorizaţi a căror siaje se întretaie haotic, zăresc luntrea unui pescar scuturată puternic de valuri. Este un pescar de stridii negre ce încearcă să le aducă în barca sa cu o cuşcă de plasă fixată la capătul unei prăjini lungi, pe care o tot cufundă pe fundul apei. În această "supă de vapoare" pare anacronic şi tocmai de aceea, autentic. La marginea unui plaur populat cu păsări negre ce stau cu gâturile întinse şi aripile desfăcute în bătaia vântului, alţi pescari întind un năvod iar la reintrarea pe unul din canale, două, femei de data asta, trebăluiesc cu cuştile după stridii.

E ora amurgului. Indiferent de longitudine, astrul incandescent apropiindu-se de orizont îndeamnă la linişte şi la încetarea activităţii. Oamenii devin siluete, cocotierii devin siluete iar apa se transformă în aur topit, scânteind. În această atmosferă ne întoarcem în sat, trecând pe lângă o formidabilă barcă de curse. Keraliţii sunt nebuni după cursele de bărci lungi şi în acest scop au construit bărci speciale numite chandan vallam, în care trag alături, 80-100 de vâslaşi. Spectacolul acestor curse poate fi văzut în august, la încheierea musonului. Azi, frumoasa chandan vallam atrage doar privirea mea.

Chandan vallam

Alleppey o localitate fără prea multe tentaţii. Încheiem ziua la restaurantul de lângă  autogară, sub ventilatoarele ce încearcă să împrăştie zăpuşeala. Nu mai vrem condimente. Alegem fried rice cu carne, respectiv legume şi o bananalassi ca să stingă totul, acest atât de specific iaurt indian.

La ora 7:30 ne retragem în cameră. De la o geamie din apropiere se aude tânguită, chemarea la rugăciune a muezinului. Amplificată prin mijloace electronice, chemarea are forţa de a ne intra în spaţiul privat. Chiar prea mare forţă. Mâine dimineaţă la cinci o vom auzi iar.

   

                                                                                                                Dorin Chiş - Oradea - mai 2013 

<< - index - >>