<< - index - >>

        Belur

 

Dimineaţa începe cu templul Chennakeshava al regilor Hoysala. Ne aşteptam să fie ceva special fiindcă acum şase ani vizitasem Khajuraho ce ni se păruse extraordinar iar acest Chennakeshava, dupa unii, ar fi şi mai şi.

Gopura

Ne lăsăm încălţămintea la stelajul de la intrare deservit de un tânăr cârlionţat şi tatonând cu tălpile lespezile de piatră deja călduţe, intrăm în curtea vastă pe sub gopura minuţios sculptată. Încerc să-mi fac o idee despre ansamblu dar n-apuc căci sunt interceptat de nişte tineri ce vor, mort, copt, să-i fotografiez. Încuviintez. Încerc să încadrez dar în timp ce duc degetul la declanşator, cadrul fotografic devine neîncăpător pentru mulţimea ce-i forţează marginile. Zoomez dar nu suficient şi trebuie să mă dau în spate pentru a prinde mulţimea de chipuri vesele.

 

Ready?

 

-Ready?

Le imortalizez zâmbetele apoi întorc displayul catre ei. Fiecare se caută în cadru şi explodeaza de bucurie când se recunoaste. Vor să-mi strângă mâna, să le spun de unde sunt şi cum mă cheamă, apoi se recomandă şi ei. Contrar aşteptărilor, nu vor să le trimit imaginea sau altceva:  pur şi simplu se bucură să interacţioneze cu străinii. După ce se risipesc, o regăsesc pe Cosmina ce a avut porţia ei de distracţie cu un alt grup ce i-a cerut să se fotografieze împreună. Partea masculină a obsesiei indienilor e să le faci poze. Partea feminina a obsesiei indiene e să accepţi să pozezi în grupul lor, îndrăzneala mergând uneori mai departe în sensul în care le-ar place să te ţină eventual după gât. La început aceste lucruri pot să pară amuzante însă ajungi să faci faţă cu greu la rolul de "maimuţă albă" căci, deşi e dimineaţa devreme, curtea templului e plină de grupuri de şcolari, detectabili după uniformă.

 

Photo please

 

Sculptură hoysala

 

Revenim la arhitectură. Despre Belur, orientalista Adelina Patrichi (de la care ştim despre acest loc) spunea că are cea mai frumoasă sculptură din lume (este vorba desigur despre un anumit gen de sculptură). Încercând să o descrie spunea că "este esenţa căutării în piatră, găsirea dantelei în bolovan, un strigăt pus în ramă". Cuvintele au precizie dar  trebuie să vi la Belur  ca să înţelegi asta. Am văzut Medina Habu, Abu Simbel, Angkor Wat, Khajuraho dar nici unul nu m-a impresionat ca Belur. Dacă pentru simplul vizitator satisfacţia estetică este covârşitoare, pentru fotograf panoplia de forme şi lumini este pură endorfină. Este ca şi cum ai da răsaduri grădinarului.

 

 

Pereţii exteriori

 

   

Interior

 

 

Soclu

 

 

Chipuri în curtea templului

 

 

La ieşire suntem curiosi dacă tânărul de la rastel ne va recunoaşte âncălţămintea, dar ochiul format ne zăreşte încă de departe şi până să ajungem la el o şi extrage din mormanul de pantofi cu precizia unui mecanism. Nu mă pot hotărî dacă îşi merită rupiile pentru serviciul făcut sau pentru performanţa memoriei vizuale.

 

 

Nota de plată şi seminţele pentru digestie pe care le primeşt6i după masă

 

Prânzim la Mayura Velapuri şi luăm autobusul spre Halebidu unde ne aşteaptă un alt templu vestit: Hoysaleshvara. Reţeaua de autobuse rurale e bine pusă la punct, susţinută probabil de clientela numeroasă ce asigură profit. De la Belur la Halebidu sunt doar 16km şi pleacă autobuse la fiecare jumătate de oră.

Suntem pe cocoaşa podişului Deccan, la circa 1000 de metri altitudine. Cu toate astea, peisajul este unul tipic de câmpie, cu plantaţii de cocotieri, cu terenuri plate lăsate în paragină, cu parcele lucrate şi rareori cu copaci.

În faţa templului din Halebidu ne iau în primire ambulanţii cu cărţi poştale, ghiduri ilustrate sau artizanat. La Belur nu era nici urmă de ei aşa că aproape îi uitasem. Unul se ţine de mine iar altul de Cosmina. Ca să scăpăm, folosim vechiul truc: mai târziu. Indianul nu se împacă cu refuzul dar acceptă o a doua şansă în viitor şi vai de acela care crede că va fi uitat!

 

 

Zeii Indiei

 

 

 

 

Piatra dură a păstrat detaliile sute de ani

 

 

 

 

Dacă Belur a fost revelaţia, Halebidu este superlativul. Nicăieri n-am simţit nevoia de a spune ca m-a dat pe spate. Nicăieri până la Halebidu. Minuţiozitatea sculpturii întrece aici toate aşteptările. Faţă de tot ceea ce cunoşteam până acum, e ca trecerea de la pictură la fotografia de înaltă rezoluţie. Nu pretind că ar fi fost singura pe pământ dar, faţă de Khajuraho de pilda, unde s-a sculptat în gresie moale, sculptura din Belur şi Halebidu este de "esenţă tare", lucru ce a făcut posibil ca detaliile fine să traverseze cele opt sau nouă secole, până azi. Ceea ce vezi aici e greu şi să desenezi fiindcă e o manoperă anacronică cu epoca copy/paste. Pe brâul de jos sunt circa 650 de elefanţei care, doar seamănă unul cu altul. Dincolo de personaje, zeităţi cu avatarii lor,  mai este fantezia florală ce îi pune în scenă. Dacă nu vezi cu ochii tăi, nu poţi accepta aşa ceva şi scriind aici risc, fie să nu fiu înţeles, fie să nu fiu crezut. Sunt curios, dar n-am mijloace să mă informez, în cât timp a fost ridicat şi decorat un asemenea templu. În lumea noastră nu cunosc decât un singur om capabil sa facă faţă: Gaudi.

 

 

Indieni pozând în interior

 

 

 

 

Bivolul Nandi

 

E ora prânzului şi soarele ridicat în puterea cerului încarcă piatra cu căldură până-ntratât încât mă frige la tălpi. Ca să facă posibil turul pe platforma exterioară, autorităţile au creeat o pistă din covoare rugoase, ţesute din fibre grosolane.

       

    Dorin Chiş - Oradea - februarie 2013 

 

                                     << - index - >>