<< - index - >>

    Ooty

 

Azi e ziua de acomodare în Ooty. Locul ne place atât de mult încât hotărâm să petrecem aici cel puţin două zile. La hotelul nostru e linişte. Mai ales linişte.

Dimineaţa începe cu micul dejun comandat prin room service. Mount View nu are restaurant, dar serveşte mâncarea în cameră. Ne convine. Azi vom face rabat de la meniul indian şi vom mânca omletă şi pâine prajită.

 

 

Prin Ooty

 

 

Plecăm să mai schimbăm nişte dolari în rupii, lucru destul de dificil fiind duminică. Instituţiile oficiale, cum ar fi băncile, sunt închise azi (nici sirenele nu au sunat), în schimb străzile sunt pline, pieţele şi prăvăliile la fel. Găsim un exchange unde ne rezolvăm problema şi ne continuăm drumul spre grădina botanica unde intenţionăm să ne petrecem ziua. Poate din cauză că e duminică, poate nu, locul e luat cu asalt de indieni, câtă frunză, câtă iarbă. Credeam că va fi un loc liniştit şi odată intraţi ne convingem că da, este. Ca mai toate obiectivele din această ţară, şi grădina botanică din Ooty se întinde pe o suprafaţă imensă, în stare să disperseze mulţimea ce făcea coadă la casierie. Imediat după poartă locul e deschis, cu gazon întreţinut impecabil, pe care familiile îl iau în primire pentru a se tolăni sau pentru a se hârjoni cu copiii. Nici poveste de plăcuţe cu "nu călcaţi iarba". Doi copii se joacă de o jumătate de oră cu... o pereche de pantaloni pe care îi paseaza de la unul la altul ca pe o minge. Acum mai au ocupaţie cel putin încă pe atât pentru că "mingea" s-a agăţat într-un copac stufos.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Grădina nu găzduieşte mii de specii, însă are avantajul vechimii. Fiind fondată de britanici în 1848 conţine arbori uriaşi, cu adevărat impresionanţi. Dealungul drumurilor din India şi chiar şi pe străzile oraşelor am văzut mai tot timpul arbori groşi cum numai în poveşti sau filme mai găseşti. Acum câţiva ani, într-o excursie prin munţi, ne-am abătut prin codrul secular de la Slătioara. Secular? În comparaţie cu copacii de aici acolo nu erau decât scobitori. Doi eucalipţi drepţi ca razele laser par să susţină cerul. Un conifer ciudat are crengile pleşuve arcuite ca trompele elefanţilor terminându-se artistic cu un smoc asemănător părului împletit al negrilor. Nişte arbori au coaja atât de ridată că aproape mi-aş putea îngropa braţul în şanţurile ei. Coroana extraordinară a unui alt arbore năpădit de muşchi arată ca scheletul unui cetaceu. O lume stranie sau măcar abstractă se poate citi în basorelieful rădăcinilor ce se împletesc la suprafaţă. Parcul este deosebit şi având în vedere şi suprafaţa lui nu e de mirare că ieşim abia pe la ora 15. 

În cartea sa "India secreta" Paul Brunton îşi exprimă părerea că India de azi nu are ce sa ne înveţe, în timp ce vechea Indie reprezentată de înţeleptii ei ar putea da lectii occidentului sau măcar ar trebui să-i reţină atenţia. În călătoria lui îndelungată de-a lungul şi de-a latul ţării el s-a întâlnit sau a întâlnit mulţi oameni remarcabili, capabili să facă lucruri ce par incredibile. Întelepţi, yoghini, sadhu, fachiri, chiar şi farsori. Încă în prima zi când a pus piciorul pe uscat, chiar în acelaşi hotel unde trăsese, a întâlnit un om care l-a uimit. Acceptând să-i arate puterea sa, l-a rugat să scrie o întrebare pe un petec de hârtie pe care să o împăturească, apoi să o ţină împreună cu creionul în pumnul strâns. După câteva momente în care, cu ochii închişi părea dus departe, i-a cerut să se uite pe hârtie: răspunsul corect stătea caligrafiat cu stângăcie exact sub întrebare. Ca mulţi alţii pe care i-a întâlnit în continuare, misteriosul personaj a acceptat să-i arate puterea sa, nu si să-i şi explice cum reuşea să facă aceste lucruri, astfel încât cartea lui Brunton nu este un manual ci doar o consemnare. Noi nu ne-am propus să căutăm înţelepţii Indiei şi pe măsura efortului depus îl avem în faţa noastră îl avem pe Ashu care la o tarabă plasată pe trotuar ne atrage atenţia cu şmecheriile lui. Cu o mână ţine la orizontală o funie ţeapănă ca un cablu. Până aici nimic deosebit, numai că pocnind din degetele celeilalte mâini, funia se moaie ca şi o cârpă. Îi cer să mai facă o dată şi încă o dată fiindcă Ashu e şi un pic actor şi scamatoria are valenţe artistice. Ştie să facă şi alte lucruri. Îndoaie o coală de hârtie sub forma de tub prin care trece un panas verde şi-l scoate galben, sau ia o sforicică lungă pe care o înfăşoară prin palme şi mă lasa să o tai între mâinile lui. Leagă apoi cele două capete cu un nod evident, desfăşoară sforicica şi iat-o! E întreagă. Nodul a dispărut! Pare să fie un miraj, dar na, trage un inel de chei peste un arc elicoidal, îl lasă să cadă între spirele lui, după care îl scoate la fel de uşor precum l-a băgat. Nu înţeleg ce vrea să demonstreze, dar uite că mai bagă încă o dată veriga pe arc şi mi-l pune în mână:

-Scoate-o!

Mi se pare banal, numai că veriga naibii are spirele arcului prin ea şi nu iese oricum o înclin. Ca să nu fie nici urmă de dubiu, veriga e continuă aidoma unui inel. Las mândria la o parte şi dau să rezolv problema prin deşurubare, dar Ashu râde cu poftă atrăgându-mi atenţia că sârma arcului are capetele sudate de ultima spiră şi deci, veriga nu are pe unde să iasă. Atunci cum? Ashu ia arcul şi cu o naturaleţe ce mă face să râd scoate veriga ca şi cum cele două n-ar fi fost împreună nicicând. Asta e prea de tot! Îl intreb cum face şi îmi arată o trusă pe care e tipărit arcul, panaşul, sfoara şi multe altele, în dreptul cărora scrie că oricine poate face asta dacă are mai mult de trei ani.

-Si cum e jobul ăsta al tău? îl întreb.

-Foarte bun.

 

 

Ashu cu sfoara lui

 

Seara, la ştiri, aflăm că fata violată nu a putut fi salvată şi la această oră corpul ei este deja incinerat. Acuzatia celor şase se comută de la viol la omor. În capitală protestele continuă.

 

 

 Dorin Chiş - Oradea - februarie 2013 

 

                                     << - index - >>