9 august 2012
Dimineața începe pe la ora 4. Plouă exact ca ieri, dintr-un plafon atât de jos încât aproape că l-am putea numi ceață. În sala de mese e afișată prognoza meteo printată de pe un site: toto sudul rămâne ploios încă 2-3 zile, în timp ce în est și mai ales în nord soarele strălucește pe toată circumferința lui. Situația ne cam dă planurile peste cap. Cu toate că plouă mărunt, experiența de ieri ne-a demonstrat cât de adânc poate să pătrundă. În plus, plafonul lăsat nu ne îngăduie să vedem mai nimic. Categoric, trebuie să fugim în nord, doar că cele mai interesante obiective sunt în sud!!! Vestul nu e cine știe ce și atunci hotărâm să fugim cu ploaia în spate și în loc să întregim circuitul pe circumferința insulei, să ne întoarcem peste 2-3 zile, tot pe aici.
Strângem tabăra mototolind corturile fleașcă, urcăm în Mazda și pornim căldura. În ciuda faptului că mașina e ca nouă (are doar 18.000 km la bord), la preluare fetele susțineau că au detectat un miros de lână udă: s-or fi muiat și alții. Gonim spre nord tăind peisajul din parbriz cu ștergătoarele.
Următorul obiectiv ar fi fost cascada Skogafoss pe care o și vedem din șosea.
-Oprim?
În ciuda ploii, nu există nici-un vot împotrivă.
Dacă Seljalansfoss stropea, Skogafoss îmbăia de-a dreptul. Cu toate astea era imposibil să stai și să privești de la distanță. Spectacolul apei era irezistibil. Pe lângă ea, Fântâna magică din Barcelona ar fi o biată caricatură. Am scos aparatele foto dar mai mult decât imagini, am luat apă. Dacă nu se va schimba ceva în tipicul excursiei, ori voi renunța să mai fac fotografii, ori îmi voi compromite aparatura. Grasu cu aparatul lui subacvatic îndrăznește mai mult.
Organizăm băltoaca în portbagaj și cu căldura la maxim luăm drumul nordului ce urmează litoralul. Într-o intersecție descoperim drumul ce coboară la plajele cu stânci de la Vik. Ploaia n-a cedat nici un strop.
-Mergem?
Nici un vot contra, nici o abținere. Grasu suce volanul și peste câțiva km oprim într-o parcare. Ne îmbrăcăm cu silă gecile și o pornim peste câmpul presărat cu bolovani spre oceanul ce mugește aruncând dantele de spumă pe plajele cu nisip negru.
Peisajul este aproape grayscale, cu o bogăție de tonuri ce nu mă lasă să pun capac obiectivului ce deja a îndurat prea mult. Atmosferă păstoasă, înmuind contururile viguroase ale stâncilor. De altfel e o beție acest film al energiei risipite de ocean pe fundalul încremenit și dur. Aici stâncile nu-și ascund originea vulcanică, ele singure putând capta toată atenția.
Ar mai fi multe de văzut pe plaja neagră dar ceața din care plouă strașnic ne îngrădește ca-ntr-o celulă. Ne desprindem cu greu de filmul măreț al naturii și ne reluăm locurile în mașina japoneză cu motor silențios.
