Gonim spre nord să scăpăm de vremea rea și deodată zările se deschid și frajuri albastre sparg monotonia griului. Suntem gata să chiuim. E o victorie adevărată, nu doar a culorii ci mai ales a poftei de viață. N-a trecut nici măcar o zi și deja îi putem înțelege pe scandinavii dornici de soare și căldură.
Străbatem cu viteză un vechi câmp de lavă vulcanică. Cât vedem cu ochii numai bubele lavei, îmbrăcate în mușchi gros, îmbibat cu praf ca un preș nescuturat cu anii.
Mi se pare sau e din nou ceață. De această dată cerul albastru nu lasă loc de interpretări. Și totuși ... O pâclă inexplicabilă plutește în depărtări. Ceva mai târziu ne vom da seama că e doar praf ridicat de vânt. De altfel, pe pantofii ce n-au avut răgazul să se usuce praful abundent a format noroi.
Următorul obiectiv este un canion pentru care trebuie din nou să părăsim drumul 1 pe șosele lăturalnice. La locul faptei suntem întâmpinați de tradiționalele panouri informative.
Canionul nu e mai lung de 2 km și se vizitează pe o potecă ce ține versantul stâng coborând la spectaculoase puncte de belvedere. Folosim oprirea pentru a întinde masa și încântați de peisaj, de vremea frumoasă și de zacusca de fasole consumată, plecăm mai departe.
Islanda e plină de herghelii de cai ce pasc liberi. Înafara echitației oferite ca atracție turistică, acești cai nu par să fie folosiți la altceva, trăind aproape în sălbăticie.
