Duminică 9 august 2009
Leo și cu Lia, prietenii noștri din Oradea, n-au apărut. Când i-am sunat aseară erau la circa 100 de km distanță și preconizau să înopteze în preajma Tarei. Vremea e închisă și un plafon cenușiu nu lasă speranțe de vreme bună, noi însă ieșim în fața cortului pentru micul dejun și plănuim o tură pe sus.
Durmitorul e un masiv calcaros, restrâns ca suprafață, astfel că două zile sunt suficiente pentru ai străbate traseele importante. Pentru azi plănuim un circuit pe fața dinspre Zabljak, urmând ca mâine să îl ocolim cu mașina și să atacăm cel mai înalt vârf, Bobotov Kuk (2523m), pe ușa din dos.
Avem deja experiență cu intrarea în parcul național așa că la adăpostul pădurii ieșim la aleea asfaltată dincolo de barieră. Deși e duminică, din cauza orei matinale, nu e nici urmă de turist. Ajungem aproape de Crno Jezero și de departe zărim un ranger verde pregătindu-se să ne iasă în întâmpinare.
-Hai să intrăm în pădure, propune Cosmina, sugerând o scurtătură spre intrarea în traseu.
-Nu, ar fi prea bătător la ochi.
Așa că ne continuăm drumul, spre rangerul ce într-adevăr ne abordează. Nu mă prefac deloc atunci când îi sugerez că nu înțeleg ce vrea, dar când pomenește de tickets, mai nu mă pocnesc cu mâna peste frunte și foarte cooperant caut prin geanta foto biletele cu data de ieri pe verso. Din fericire tipul nu este un scorțos și odată ce le vede prin plasa buzunarului îmi face semn că nu mai e nevoie să le scot, suntem bineveniți.
Marcajul în Durmitor
O luăm în stânga și în scurt timp intrăm în traseu. Traseele Durmitorului sunt marcate cu un singur semn, cerc roșu umplut cu alb, completat la bifurcații cu o săgeată sau, la schimbările de direcție, cu o liniuță orientată corespunzător. La intrările în traseu apar indicatoare din lemn sau, în zona alpină, inscripții pe stâncă, însă în intersecții, marcajul unic poate produce confuzii.
Vârful Meded domină Crno Jezero
Urcăm prin pădure spre vârful Meded, uriașul bulgăre de calcar ce domină Crno Jezero. Avem de urcat câteva sute de m și răsuflăm ușurați abia când ajungem în căldarea Velika kalica. Putem urca pieptiș pe vârf dar fiindcă plafonul negru a coborât lent ascunzând linia crestei, optăm pentru continuarea traseului pe vale, spre refugiul din capătul ei.
Căldarea de sub Meded
Traseul are un oarecare aer alpin. Căldarea, de dimensiuni apreciabile, mai adăpostește încă petece de zăpadă tasată, alternând cu grohotișuri nesfârșite ce curg de la baza pereților brăzdați de lapiezuri. Până la refugiu mai facem circa 40 de minute și când ajungem constatăm că norii negri au închis orizontul și vin spre noi. E ora 12 așa că întindem bucatele și ne ospătăm, apoi vizităm refugiul construit sub formă de tunel, apreciind grija cu care a fost gândit. Chiar dacă spațiul este mic, refugiul este compartimentat într-un hol de intrare dotat cu rafturi pentru rucsaci și o încăpere cu masă, scaune și priciuri. Prin compartimentare și mobilare fiecare loc este folosit judicios, ceea ce oferă un aer primitor. Mai mult decât atât, interiorul din lemn este lucrat îngrijit, cu atenție la detaliu, iar exteriorul îmbrăcat în tablă zincată este pus la pământ și chiar are două paratrăznete scurte.
Prin căldare
Avem timp să observăm toate aceste lucruri căci a început o ploaie mocănească de care ne adăpostim înăuntru. Picotim o jumătate de oră pe lângă un pachet cu biscuiți, apoi se aud glasuri: un grup coboară din șaua de legătură cu valea Lokvice. Ploaia pare să se fi oprit și plafonul s-a mai ridicat așa că, înviorați, o pornim și noi în sus. Nu e ziua norocoasă: plafonul se lasă din nou și ne trezim în plină ceață. În aceste condiții urcușul pe Meded devine inutil și coborâm dincolo, în Lokvice. Cu fiecare metru coborât vizibilitatea crește însă dăm de altă dandana: picură. La început firav, apoi tot mai intens până ce ne trezim mărșăluind prin ploaie. Pe hartă traseul nostru ar fi fost mai lung dar în noile condiții coborâm fără regrete pe vale și la ora 16 ajungem înapoi la Ivan Do unde chiar la intrare zărim Suzuki roșu cu număr de Bihor și cortul Eureka ținând companie igloolui nostru, însă nici urmă de locatari. Ploaia s-a oprit și chiar dacă pe creste, zdrențe albicioase ascund zona înaltă, vremea pare să se îndrepte.
Stâna de lângă refugiul din Lokvice
Spre seară apar și prietenii noștri. După cum bănuiam au fost la Crno Jezero unde s-au plimbat cu barca și au făcut consumație la restaurant. Întinși pe izolire petrecem o seară plăcută pe marginea unei beri și-a unei supe la plic ce găsește cele mai ingenioase soluții pentru a evada din oală.
Oare ce vreme vom avea mâine?
