Miercuri 12 august 2009
Ca de obicei mă trezesc primul și ies pe terasă. Camera închiriată se află pe vârful unui deal ce se prăvale în pantă abuptă spre mare și de la înălțimea ei scrutez orizontul maritim populat de câteva pânze. Mută și inodoră, senzația nu este totuși destul de puternică pentru a mă întreba de ce nu am branhii așa că pierd momentul întrebărilor existențiale și mult mai atent la propriul stomac cobor la magazinul de peste drum pentru tradiționalele iaurturi.
Cum spuneam, echipa mea mai doarme încă așa că la ora asta nu pot discuta decât cu Baghera. Deschid capota și mă uit în barul motorului: damigeana cu lichid de răcire e abia începută, halba cu lichidul servo are nivelul normal, din lichidul de frână n-a servit nimeni, niciodată. Motorul ăsta chiar nu are nici-un viciu? Îmi trece prin minte un gând mișelesc și cu un zâmbet malițios trag joja butoiului cu ulei: stai așa! O șterg, o mai înmoi odată și conchid că seara, pe ascuns, Baghera a băut ulei, dar nu-i zic nimic, trântesc capota și ca într-o doară citesc din cartea tehnică ca și cum ar fi o revistă de femei (după care toți bărbații se dau în vânt).
Repet scena cu scrutatul mării de pe terasă, de astă dată acompaniat de Cosmi, Fred și iaurturi, apoi, cu prosoapele pe umăr o luăm la vale, aproape în cădere liberă. În mai puțin de 20 de minute sfârâim în apa unui golfuleț savurat de alte câteva sute de persoane. Umbreluțe, rogojini, nisip grunjos, copii cu găletușe, adulți cu mingi, totul scufundat într-o rumoare de voie bună. Apa este excelentă și în ciuda priveliștii orașului vechi ce își etalează pe faleză frumoasele case din piatră, conchidem că nu e ceea ce ne-am dorit și după escaladarea la liber a străduțelor-labirint, plătim camera și o pornim către nord.
Plaja din Ulcinj
E ora 11 și soarele își face de cap. În habitaclul climatizat e ok dar sistemul de răcire a lui Fred are nevoie de viteză așa că o pornim cu toate pânzele sus. În prima benzinărie dau iama pe la uleiuri, dar nu găsesc cocteilul preferat al Bagherei (SAE 5W30), așa că nu-i iau nimic și ne continuăm drumul dealungul coastei, traversăm Barul în sens invers și după alte câteva vizite (fără rezultat) prin benzinării, găsim un loc de parcare în Sveti Stefan (sveti = sfânt). Localitatea are un aer bun. Cu nasul nostru fin de căutători ai locurilor ferite, descindem direct într-un golfuleț liniștit, izolat de șosea de o pădurice de pini plăcut mirositori. Locul este cât se poate de plăcut și discret, în plus doar 2-3 oameni se bălăcesc în apa incredibil de curată. Dacă ar fi să folosesc un clișeu literar, aici ar fi momentul în care trebuia să mă șterg la ochi pentru a-mi demonstra că nu visez, n-apuc însă, fiindcă plaja frumos greblată și câteva șezlonguri aliniate la mm îmi dau de gândit și în final observ cu părere de rău panoul anunțând o plajă privată și băiatul, moțăind, ce gestionează acest loc rafinat.
Insula hotel
Plaja localității arată binențeles altfel, fără a fi totuși banală. Din mijlocul ei un scurt istm înaintează în mare până la o insuliță stâncoasă, bine garnisită cu clădiri vechi din piatră. Locul are un farmec deosebit și ne hotărâm să rămânem aici așa că revenim în parcare pentru schimbarea ținutei. Fred renuță bucuros la cizmele și pantalonii de motociclist și despovărați de toate grijile, luăm loc la masa unei terase umbrite de tufe de kiwi ce se împletesc pe spalierele din fier forjat, închipuind un acoperiș. Pentru mai bine de o oră ne dedăm plăcerilor gastronomice, după care părăsim cu regret acest colț umbrit și ieșim în strada calcinată de soare pentru a căuta o cameră de închiriat.
E august și majoritatea vilelor nu au camere libere dar veștile circulă cu viteza sunetului și în curând toată lumea află că e rost de închiriat. Ni se propune la preț bun un apartament, dar e supradimensionat față de cererea noastră și în final ajungem pe mâna individului din parcare ce de după cele 5 sticle de bere ce zac răpuse pe asfalt, ne face o propunere tentantă. Acceptăm cu rezerva unei vizite prealabile dar apartamentul este al unui amic plecat la Budva, dă un telefon și suntem asigurați că în 30 de minute va sosi. Până atunci însă ne povestește despre sârbi, despre afacerile cu chirii și bineînțeles despre înțelepciunea prietenului său Sătulă de sporovăială, Cosmina a dispărut cu o carte, la umbră. Discuția alunecă spre motociclete, cu trimiteri directe la Honda Africa Twin, modelul lui Fred, apoi despre fobia localnicilor de a închiria kosovarilor Minutele trec și în locul prietenului apare Cosmina:
-E o tanti care ne oferă o cameră la ea acasă. Eu am fost să o văd, mi s-a părut ok!
Agentul nostru imobiliar e ofensat și dintr-odată nu mai are nimic de povestit. Ne întoarce spatele și reintră în cercul sticlelor de bere în timp ce noi ne luăm bagajele și mergem să ne cazăm. Până la locul faptei sunt mai bine de 30 de trepte strecurându-se întortocheat printre vilele ce taie panta, dar camera e primitoare la fel ca și gazda noastră, o femeie pe la 50 de ani. Episodul imobiliar s-a încheiat.
Este ora 17 și soarele încă dogorește așa că ieșim la povești pe terasa umbrită. Tanti, o femeia blajină și binevoitoare vrea să ne servească cu cafea și bineînțeles, nu o putem refuza. Ceea ce mi se pare interesant este faptul că fiecare vorbește pe limba lui dar, poate din mimică, ne înțelegem de minune, marcând fiecare reușită cu universalul:
-Super!
Plaja din Sveti stefan
La ora 18 suntem pe plajă. Dacă la Ulcinj exista nisip grunjos, aici sunt numai pietre rotunjite. În lipsa nisipului apa este deosebit de limpede și o grămada de pești mici pot fi văzuți preocupându-se de treburile cotidiene. Între două băi încercăm să mergem pe insulă dar avem surpriza de a găsi vechiul orășel-cetate zăvorât. Știam că vechea localitate s-a transformat în anii `70 într-o insulă-hotel foarte bine cotată, ce a primit oaspeți de vază ca Willy Brandt, Boby Fischer, Sofia Loren, Monica Vitti, Silvester Stalone, Claudia Schiffer, acum însă, stând în fața porții închise și privind mai cu atenție clădirile observăm ferestre lipsă, ceea ce ne duce cu gândul la o posibilă perioadă de renovare.
Încheiem seara cu o plimbare în golful privat. Zona este de fapt curtea unui luxos hotel instalat într-o veche clădire tradițională cu un singur etaj. În dantelăria complicata a falezei, într-un pliu nisipos la care nu se poate ajunge decât pe mare sau printr-o mică peșteră-tunel e așezată o masă cu lumânări așteptând ceva oaspeți de seamă, noi însă o dăm cotită și prin păduricea de pini, pe lângă o seră prăbușită, ieșim la drumul mare și ne încheiem seara pe terasa camerei, cu bunătăți de la magazinul din colț.
