Înapoi - mai departe >> HOME - cuprins
Debușăm cu harta în mână în părculețul din imediata vecinătate a Marelui Palat. Câțiva șoferi de tuk tuk în lipsă acută de clienți, bat trotuarul plictisiți. Thailandezii sunt zâmbitori și relaxați, ba chiar de o solicitudine dusă la extrem. Probabil că pe fruntea noastră stă scris Marele Palat Wat Pho căci un șofer ne atrage atenția politicos că e trecut de ora 12 și deci, că până la ora 14 templele sunt închise pentru rugăciunea zilnică. Ne cere să deschidem harta pe care, cu pixul din dotare ne mâzgălește un traseu.
-Până la ora 14 putem vizita Wat Intharawiharn, Lucky Buddha, o croitorie de costume unde tocmai azi au reduceri mari, Golden Mountain și Wat Benchamabophit. Tot turul ăsta pentru doar ... și cu pixut trece trimfător pe pata verde a parcului Dusit, 40 THB.
Își ridică privirea într-un Ei? Ce ziceți?, mut.
Nu suntem chiar pe dinafară în ceea ce privește modul oriental de a gândi. Dacă toate Wat-urile alea erau atrăgătoare, chestia cu croitoria ne făcea să intuim că maschează de fapt o oprire de shopping pentru care șoferul era recompensat material. Nu ne interesa faptul că astfel reușea să câștige niște bănuți, ci faptul că odată intrat într-un astfel de magazin, era foarte greu să ieși cu mâna goală. Dacă în Cairo am picat în plasă și am acceptat să cumpărăm câțiva mililitri de parfum, de data asta chiar nu aveam de gând să ne întoarcem acasă îmbrăcați la costum. Am schimbat o privire cu Cosmina:
-It is OK, but no shopping!
Intuiția noastră a fost corectă. Omul nu a cedat imediat: a insistat accentuând faptul că azi e o zi specială, în care reducerile ajung chiar la 50%, dar după ce s-a convins că, în ceea ce ne privește, puterea lui de persuasiune a dat chix, ne-a lăsat baltă.
Păcat. Deja ne gândeam ce putem face două ore când un alt șofer de tuk tuk s-a apropiat de noi și ne-a cerut harta, propunându-ne același traseu pentru doar 30THB. I-am spus din start că nu acceptăm oprirea de shopping și după alte minute de tânguiri și negocieri, am căzut de acord că nu suntem de acord.
Abia am reîmpăturit harta, când un alt driver s-a prezentat la intercepție. Deja cunoșteam traseul și preferințele așa că am trecut direct la negocierea prețului anunțându-l că nu acceptăm oprirea de shopping. Omul ne-a spus franc că cei de la croitorie îi dau bonuri de carburant, căci tuk tuk-ul lui nu merge cu aer, apoi a încheiat rugător:
-Hai, nu e nevoie să și cumpărați. Intrați înăuntru, priviți și ascultați 10 minute și gata. Nu puteți face asta pentru mine?
Cu Cosmina nu merg treburile astea. Găsește calmul să îi explice omului că ieri am venit din Europa, că am călătorit 28 de ore și că nu are haz să ne târască printr-un magazin din care nu vrem să cumpărăm nimic și unde va trebui să rezistăm asediurilor comercianților, dar se cunoaște de la o poștă că tuk tukistul are timp de taifas, și mai mult, că e dispus să ne cânte șlagărul lui preferat cu carburantul, ca pe-o placă stricată. O vreme mă amuz de pe margine, dar nici răbdarea mea nu e de fier și concluzionând că, deși posibilă, victoria asupra șoferului este comparabilă cu performanța de a ieși cu mâna goală din croitorie, îi spun Cosminei să-l lase în pace și să accepte o oprire formală.
Tuk tukistul triumfă. Se aruncă pe scaunul vehiculului și pocnind din eșapament ne duce în viteză la primul templu, din curtea căruia un imens Buddha în picioare privește peste noi. Suntem la Wat Intharawiharn.
În curte găsim câteva pavilioane împodobite cu flori artificiale și scaune comune din plastic. Câteva statuete viu colorate înfățișează, probabil, niște zeități în ipostaze războinice. Un ucenic îmbrăcat în haina portocalie a călugărilor vopsește concentrat detaliile arhitecturale a unui dom și peste, și printre toate acestea, turiști aidoma nouă, flendurându-se indeciși cu aparatele foto în mâini. În ciuda a doi localnici ce stau prosternați printre degetele de la picioarele uriașei statui, locul respiră a kitsch și a comercial, un simțământ vecin cu cel din preajma Crăciunului de pe la noi în care valul de crăciunițe, beteală și colinde electronice alungă orice sentiment de sacru. Înainte de a ieși, trec totuși pe la picioarele uriașului, contrariat de două mici statuete diforme, pe care le studiez cu atenție. Un strat gros, aurifer, le estompează detaliile și de aproape, realizez că poleiala este compusă din mii de foițe suprapuse. Ceva mai departe, la o tarabă, printre bețișoare parfumate și imagini cu Buddha, se vând mici pătrățele de foiță (de aur?) pe care adulatorii o presează cu policele până când, mulându-se peste asperități, se integrează organic statuii. Confuzi, revenim la tuk tuk-ul nostru ce țâșnește pe străzile înguste spre următorul obiectiv.
Lucky Buddha stă la adăpostul unui Wat modest, ridicat în vecinătatea unei școli. Veselul vacarm de dincolo de gard mă transpune în trecut, în pauzele petrecute în curtea școlii, unde ieșeam să batem mingea sau să jucăm mâță. Ne descălțăm și intrăm în templul insonorizat ce ne readuce în prezent. După experiența profană de la Wat Intharawiharn, și acest nou templu pare nelocuit de Divinitate. Se poate să greșesc și să fie doar o incompatibilitate de ordin religios însă, fără să pot explica, nu simt aici nici o prezență. Mai mult. Fără să vreau, compar plasticele și spoiala inodoră cu piatra și lemnul catedralelor aromind a tămâie și a funingine de lumânare și cu atât mai mult, realizez că zeii mei nu pot locui printre polimeri.
Un bărbat a cărui tăcută prezență îl făcea cvasi invizibil ne indică statuia norocosului Buddha. Vorbește engleza foarte îngrijit și se declară profesor la școala din vecinătate. Foarte amabil, ne chestioneză cu câteva întrebări generale după care ne oferă informații la fel de generale despre buddhism și Bangkok, ajungând la chestiuni mercantile, cum ar fi nemaipomenitele reduceri ce se acordă doar azi, legate fiind de o aniversare regală. Se prea poate să fiu iarăși subiectiv, dar am impresia că subiectul reducerilor este adevăratul motiv pentru care ne-a interceptat și de aici până la teoria unei conspirații cu convergența către croitoria la care trebuie să ajungem în curând, nu mai e decât un pas, mic, chiar foarte mic. Ieri credeam că am lămurit definitiv cum e cu teoria conspirației, dar azi iar nu mai sunt sigur.
Șoferul de tuk tuk ne așteaptă nerăbdător, apoi cu pocnete și pârâituri ne lasă încântat în fața croitoriei. Intrăm.
Interior ambiguu semănând a magazin de postavuri. Un tânăr plin de solicitudine ne plasează pe o canapea unde aduce câteva reviste de modă. Ține să ne informeze că atelierul lor are câțiva zeci de angajați foarte pricepuți ce pot copia la perfecție orice model din reviste. Ca să fie mai convingător ne aduce un Armani de Bangkok croit destul de îngrijit. Ne întreabă cât mai stăm prin oraș și ne asigură că în maxim 3 zile costumul va fi gata.
Îl ascultăm distrați. Cu gândul la cupoanele de combustibil ale tuk tukistului nostru frunzărim indiferenți revistele puse la dispoziție. Un costum costă în jur de 100$ dar stofa nu este prea grozavă. Știu de pe net că mulți turiști optează să se întoarcă acasă din vacanțele thailandeze cu astfel de costume ieftine, unii mergând chiar până la a-și aduce materiale mai pretențioase de acasă, dar din start îi declarăm omului că nu dorim nimic și înțelegând mișmașul, tânărul are bunul simț să nu insiste. După nici 5 minute ieșim în stradă ușurați.
-Ai văzut? O întreb triumfător pe Cosmina. N-a fost mare lucru.
Tuk tukul demarează nervos. Îl întreb pe șofer care e următoarea oprire și ne spune că tot o croitorie. Hei!!! Nu așa ne-a fost vorba! Dar tipul nu mai e amabil. Ne spune că dacă nu stăm înauntru măcar 10 minute nu capătă bonurile de carburant. Cosmina se revoltă. Nici o croitorie! Nu mai intrăm nicăieri!!! Tuk tukul se oprește.
-Atunci dați-vă jos imediat.
Ceea ce și facem și de unde se vede că și zâmbetul thailandez este uneori fals.
Habar nu avem unde ne aflăm, fiindcă, neprevăzând deznodământul, n-am fost preocupat să urmăresc traseul tuk tukului. Uitându-ne în jur constatăm că ne aflăm într-un cartier mai puțin comercial, cu străduțe strâmte și la această oră cvasipustii. Nici o șansă de a găsi vreun alt tuk tuk, drept urmare o luăm pe jos la întâmplare până la intersecția cu o arteră mai largă unde găsim un magazin în fața căreia o fată mătură trotuarul. Nu știe engleză dar îi arăt harta și cu un gest universal o invit să ne facă punctul. Privește hârtia total dezorientată, apoi intră în magazin unde se consultă cu colegii ei și, în sfârșit, se decide unde să pună degetul.
E ora 13. Evaluăm distanțele și ne hotărâm să continuăm pe jos până la următorul obiectiv propus de tuk tukist, Wat Benchamabophit. Cotim pe stradele, conduși de hartă, și în scurt timp ajungem la o arteră puternic circulată.
Dorin Chiș - Oradea - mai 2012 - Articol înscris în concursul <Thailanda, te iubesc!>, organizat de KLM România în colaborare cu T.A.T. Balkans și Tedoo.ro