<< - cuprins - >>

             

13 august 2008 

  Dimineaţa la Goriz

Am deschis ochii şi mi-am dat seama că a început o nouă dimineaţă. E ultima zi în Pirinei şi ceea ce văd după ce trag fermoarul cortului îmi confirmă ceea ce ştiu din legile lui Murphy: vremea rea s-a dus pe alte meleaguri. Întotdeauna soseşti pe vreme bună, tragi o săptămână printre picături şi când pleci acasă, soarele îţi râde în ceafă. Mă aşez pe un bolovan ce domină Gorizul şi furat de grandoarea Ordesei încerc să fac o paralelă cu fotogenicii Dolomiţi.  Frumos şi aici, frumos şi acolo: egalitate. 3000 m aici, 3000 şi acolo: tot egal. N-am întrebare de baraj aşa că socotesc că în Dolomiţi nu trebuie să-ţi cari zilnic rucsacul, nici nu trebuie să urci prea mult, graţie reţelei de telecabine şi telescaune, iar în plus seara fluieri melodia preferată sub duş pe când în Pirinei îţi rupi spatele cu cortul şi conservele şi trudeşti pentru fiecare metru altitudine în schimbul depărtării de civilizaţie şi al apropierii de natură. Care pe care? Chestie de gust! E frumos să faci contrast cromatic între piscina albastră şi sucul de portocale de sub umbreluţă dar parcă nu e rea nici o ceapă spartă cu pumnul şi-o baie rece în oceanul pustiu. Pun punct speculaţiilor mentale şi revin la cortul dintre bolovani exact în momentul în care, sătule de somn, fetele fac ochi. Socotesc că au dormit destul aşa că pun de-un ceai negru de Rize şi în timp ce primusul sfârâie sub ceaun, pledez pentru traseul de azi:

-Am venit din nord prin despicătura Ordesei, am fost în sud pe Monte Perdido, am vizitat estul prin breşa Roland aşa că, go west! Am putea urca Punta de las Olas, un vârf de 3002m cu deschidere spre canionul Anisclo.

Spre Collado Arrablo

Fetele sunt bucuroase să învingă cota 3000 aşa că planul e votat în plen şi trecem la pâine unsă cu cuţitul, că avem destulă. Poate că baghetele de Torla sunt subţiri, dar au o lungime apreciabilă, aşa că n-am reuşit să dăm gata câte una la o masă şi în cortul-magazie mai avem un stoc impresionant. Pornim.

  Canionul Anisclo

  Sanda/Torre de Goriz

Până în şaua Collado Arrablo (2239m) o ţinem uşor ascendent pe „buza” Ordesei după care trecem dincolo şi schimbăm peisajul. Bate un vânt în rafale şi ne ţinem pe sub bolovani până într-o poieniţă ferită de sub Turnul Goriz (2797m) unde descoperim o mulţime de floricele albastre şi roz, ce ne îmbie la popas. Poiana e traversată de un curs de apă ce se prăvale în săritori, continuând spre despicătura uriaşă a canionului Anisclo ce de aici se vede în detaliu. Îmi pare rău că nu mai avem timp să mergem şi acolo: nu doar Ordesa şi Gavarnie sunt grandioase, Anisclo cu perţii săi fracţionaţi le concurează cu succes. Urcând mereu trecem pe lângă bifurcaţia nesemnalizată spre Punta de las Olas şi ne pomenim angajaţi spre adânca şa Collado de Anisclo. În acest punct aerian ne permitem un prânz frugal cu ochii la vulturii ce plutesc prin hăul de sub noi, apoi ne întoarcem la bifurcaţie şi începem atacul dur ce urmează linia de cea mai mare pantă spre Punta de las Olas. Cât vezi cu ochii, doar pietre! La început ţinem pe firul unei cărări abia schiţate, apoi o pierdem şi ţintim vârful deschizându-ne propriul nostru drum. Cu cât urcăm vântul e tot mai puternic, obligându-ne să ne îmbrăcăm cu tot ce avem la noi.

      Punta de las Olas, atacul final

Ieşim pe coamă. Privirile fug dincolo, în valea Pineta. Cercetăm harta şi ne vine ideea de a încerca Monte Perdido dinspre sud, trecând peste Pico de Anisclo 3254m. Vântul ne răvăşeşte dar planul pare tentant! Pentru început însă punem piciorul pe Punta de las Olas şi la adăpostul (mai mult psihic) al unor lespezi, încercăm să ne refacem forţele cu biscuiţi şi să apreciem din ochi continuarea: urcuşul pe Pico de Anisclo pare traseu de căţărare! La baza lui, câteva siluete umane evaluează acelaşi perete şi fac cale întoarsă. Nu e deloc încurajator dar pornim şi noi într-acolo. Situaţia are culoarea vântului turbat şi când ajungem în şaua de sub Pico de Anisclo nu mai avem nici-un chef de aventură: cine ar fi crezut că pe sus e atât de aspru?

  Punta de las Olas, 3002 m

  În bătaia vântului                 

Facem cale întoarsă fără păreri de rău, cu ochii ţintă la Canionul Anisclo pe care acum îl avem drept în faţă. Retragerea spre vale merge strună şi în curând ajungem să schimbăm anotimpul. Cu fiecare metru coborât ne revine cheful de viaţă şi în curând ne desfătăm iarăşi în poiana smălţată cu floricele, sub Torre de Goriz. Suntem în vacanţă şi fiindcă e ultima zi în Pirinei ne permitem să lenevim.

Către seară ajungem la corturile noastre ce ocupă ilegal pajiştea Goriz-ului. Nimeni nu ne-a avut baiul în această săptămână, doar o miniatură de excavator cu picon a picamerizat zi lumină în încercarea de a scobi o groapă lângă refugiu. Fierbem ultimele macaroane cu singurul regret că va fi o masă la care nu se va consuma nici o firmitură din uriaşa rezervă de pâine şi încheiem mulţumiţi şi această zi.

Foto: Dorin Chiş & Sanda Rotund

 

    Dorin Chiş - februarie 2009                                         << - cuprins - >>